Astăzi, în Comisia pentru Agricultură (cameră decizională), s-a dezbătut proiectul de Lege pentru asigurarea condiţiilor superioare de bunăstare a animalelor vii în timpul transportului de lungă durată în afara spaţiului comunitar.
Ședința a fost dominată de exportatorii de oi (inclusiv arabi) și de ANSVSA care au făcut presiuni uriașe pentru a slăbi legea așa cum au formulat-o inițiatorii, spun reprezentanții Animal International.
„Am asistat la un spectacol rușinos dominat de arabi în Parlamentul României și susținut prietenii lor parlamentari, precum și de Adina Ciurea, oficialul ANSVSA, care împreună au călcat în picioare legea articol cu articol. Au eliminat interdicția pe timp de vară a exportului cu animale vii, au eliminat prezența obligatorie a unui veterinar pe vapor în restul anului și au eliminat rapoartele de monitorizare. Practic, în acest fel nu se va schimba nimic. Milioane de animale au murit în condiții cumplite pentru nimic.”, acuză Gabriel Păun, directorul UE al Animals International.
Proiectul de lege a fost introdus în circuitul legislativ în contextul în care investigațiile Animals International din ultimii 5 ani au scos la lumină dovezi despre cruzime asupra animalelor pe durata transportului și la destinația în țările terțe, dar și în urma intervențiilor repetate ale Comisiei Europene. Proiectul de lege PLx 637/2019 poate fi consultat aici:
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=18232
Animals International consideră că proiectul de lege în forma inițiatorului reprezintă doar un mic pas pentru îmbunătățirea bunăstării animale și că soluția pe termen mediu este înlocuirea exportului de animale vii cu cel de carne, adică produse cu valoare adăugată pentru România. În acest moment doar căpitanul vaporului este responsabil pentru animale, dar acesta nu are nici o calificare pentru a fi capabil să identifice o problemă de bunăstare și nici să o remedieze. Transporturile către țările terțe sunt periculoase tot timpul anului, însă vara, când pragul de temperatură și umiditate este depășit, reprezintă cea mai riscantă perioadă, când mor celelalte animale. În dezbaterea de astăzi s-a discutat doar de reducerea cu 10-15% a densității pe timp de vară. Ori dacă pragul de stres termic este depășit, un animal va muri chiar dacă este singur pe punte. A fost refuzat chiar și ghidul la încărcarea animalelor, care ar ajuta la evitarea transportului acelora care nu sunt apte pentru transport. A fost, de asemenea, refuzat raportul final la sosirea la destinație.
„Facem un apel lcătre toți deputații să transforme tragediile de pe mare și din țările arabe care implică animale din România într-o lege care să prevină suferința inutilă. Mai precis le cerem deputaților să susțină legea în forma inițiatorilor, care include suspendarea exportului pe mare în timpul verii, veterinar la bord în restul anului și toate anexele pentru monitorizarea riguroasă a animalelor. Atragem atenția că la sfârșitul lunii martie Comisia Europeană va publica rezultatele auditului din portul Midia și va demara procedurile de infringement necesare pentru a forța corectarea deficiențelor.”, a încheiat Păun.
Târfele ANSVSA primesc spăgi uriașe pentru autorizațiile oferite arabilor.
Care-i mirarea ? Totul este de vanzare in tara asta : resursele naturale,fabrici si uzine( ptr.fier vechi) ,banci si constiinte . Cunoaste deja toata europa si nu numai. Constitutia cea mai luata la misto din toate legile acestei tari .Jaful de zeci de miliarde de euro s-a facut de catre TRADATORI de tara ,fara ca sa fie vreunul priponit de catre cei platiti cu salarii regesti si pensii mai speciale decat speciale .Nu va mai mirati ! Votati ce va spune televiziunea ,sa NU ganditi ,ca doare .