Pe 10 octombrie 1926, în urmă cu 90 de ani, a fost fondat Partidul Naţional-Ţărănesc, prin fuziunea Partidului Naţional Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat al României, condus de Ion Mihalache.
Activitatea PNŢ a fost suspendată în 1938 de către regimul dictaturii regale iar în 1947 PNŢ a fost scos în afara legii de către regimul comunist şi sute de mii de naţional-ţărănişti au fost aruncaţi în lagăre şi închisorii, numeroşi dintre ei fiind omorâţi acolo.
Pe 22 decembrie 1989, odată cu prăbuşirea dictaturii comuniste, PNŢ s-a reactivat şi a reintrat în legalitate sub conducerea lui Corneliu Coposu. Totodată, paridul şi-a adăugat şi denumirea de Creşin Democrat, aceasta devenind Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Noua denumire s-a impus datorită afilierii în clandestinitate a PNŢ la Internaţionala Creştin Democrată de către Corneliu Coposu în 1987 precum şi la Uniunea Europeană Creştin Democrată (UECD). UECD a fondat în anii 1990 Partidul Popular European, împreună cu partide de orientare conservatoare din Europa. Aşadar, PNŢCD este cel mai legitim membru al PPE din România, celelalte partide aderând la această formaţiune europeană mai degrabă din motive de oportunism decât din afinitate doctrinară.
Partidul a devenit ţinta propagandei regimului neo-comunist de inspiraţie sovietică, al Frontului Salvării Naţionale, condus de Ion Iliescu. Propaganda neo-comuniştilor care deţineau monopolul mass-media, campania de violenţe împotriva PNŢ, precum şi fraudele electorale au făcut ca PNŢCD să obţină doar 2,49% la primele alegeri libere de după căderea regimului comunist, intând în parlament cu un senator şi 11 deputaţi. Menţionez doar că în primele luni ale anului 1990 şi până la alegerile din 20 mai 1990 campania de violenţe organizată împotriva partidului, s-a soldat cu majoritatea sediilor judeţene devastate, peste 200 de răniţi şi doi morţi.
Aşa zisa mineriadă din 13-15 iunie 1990 s-a soldat cu devastarea sediului central al PNŢCD din Bucureşti şi redacţiei ziarului „Dreptatea”, al partidului. De fapt scopul regimului neo-comunist de inspiraţie sovietică Iliescu – FSN a fost să împiedice dezvoltarea democratică a României şi mai ales orientarea euro-atlantică a ţării, care îi deranja pe stăpânii de la Moscova. Pentru aceasta regimul a decis să suprime PNŢCD, cel mai important partid care îi stătea în cale.
Cu toate acestea, PNŢCD a devenit liderul opoziţiei democratice şi a iniţiat o alianţă de partide politice şi asociaţii civice, numită Convenţia Democratică şi apoi Convenţia Democratică din România – CDR. CDR, sub conducerea PNŢCD a avut un rol istoric. La alegerile din 1992 CDR a câştigat alegerile locale din marile oraşe inclusiv Bucureşti, spărgând monopolul comunist/neocomunist asupra puterii, iar PNŢCD a intrat în Parlament ca principala forţă de opoziţie.
În 1996 CDR a câştigat alegerile locale, alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Pentru a forma guvernul şi a crea o majoritate, CDR s-a aliat şi cu alte forţe politice, făcând apoi compromisuri în această privinţă pentru a putea promova scopurile sale: instaurarea democraţiei, prosperitate pentru români şi integrarea euro-atlantică a României.
Guvernarea PNŢCD dintre 1996 – 2000 a fost factorul esenţial pentru salvarea României. Am găsit trezoreria statului goală, în schimb cu datorii enorme făcute cu scadenţa la termen scurt de către guvernarea anterioară a PSD (PDSR se numea atunci) care făcuse mari cheltuieli pentru mituirea electoratului pe baza creditelor externe, factura urmând a fi achitată de PNŢCD în 1998/1999, când intrarea în încetare de plăţi a României era iminentă. Cea mai mare parte a societăţilor comerciale cu capital de stat din industrie, agricultură, servicii, aveau conturile golite de clientela PSD şi înregistrau în schimb mari datorii. Reforme şi privatizare încă nu se făcuseră, deşi în alte state comuniste reformele începuseră cu 10 ani în urmă, chiar la finalul perioadei comuniste.
Guvernarea PNŢCD a fost un mare succes. Ca să tragem linie, de unde PNŢCD preluase România într-o situaţie dramatică, în anul 2000 am lăsat ţara la cheie celor cre ne-au urmat la putere, după cum urmează:
- S-au făcut cele mai de succes privatizări din istorie, atât din punct de vedere al sumelor record încasate de statul român cât şi al succesului ulterior pe piaţă al companiilor privatizate, printre care Banca Română pentru Dezvoltare – Societe Generale, Romtelecom, Dacia – Renault.
- S-a făcut privatizarea societăţilor comerciale cu capital de stat şi s-au eliminat datoriile la stat şi datoriile pe care acestea le aveau între ele, numite arierate. Marile companii de stat rămase erau puternice şi erau echilibrate financiar. Cei care au venit după noi, fie le-au distrus, cum a fost cazul Regiei Tutunului, fie le-au jefuit, cum a fost cazul CFR, fie le-au privatizat în condiţii dezavantajoase pentru statul român, cum este cazul ALRO Slatina, Sidex Galaţi sau Bancii Comerciale Române. Dacă rămâneam noi la putere desigur că asemenea jaf în economie nu s-ar fi întâmplat şi nici 4 milioane de români nu ar fi fost nevoiţi să părăsească ţara, cum s-a întâmplat după 2004, la mai mulţi ani după ce PNŢCD părăsise puterea. La plecarea de la guvernare, noi am lăsat aceste companii intacte iar soarta zecilor şi sutelor de mii de salariaţi a rămas în seama PSD, care s-a văzut apoi cum i-a tratat, cum i-a umilit şi i-a lăsat pe drumuri, obligându-i să părăsească ţara pentru a-şi câştiga traiul.
- S-a evitat intrarea României în incapacitate de plată, s-a încheiat acordul cu FMI şi s-a asigurat stabilitatea financiară a ţării.
- S-a adoptat toate legile reformei, legile europene, cum ar fi în domeniul administraţiei publice locale, fapt care a dus la creşterea de peste 50 de ori a veniturilor primăriilor în primul an, banii ducându-se anterior la bugetul statului, nu la bugetele locale.
- S-au pus bazele legislative ale restituirii proprietăţilor furate de comunişti. A fost un act de dreptate care nu are nicio legătură cu jaful de la bugetul statului sub pretextul despăgubirilor de la ANRP, jaf făcut de alte forţe politice la un deceniu după ce PNŢCD a părăsit guvernarea.
- S-a adoptat legea deconspirării fostei Securităţi ca poliţie politică.
- Ca rezultat al guvernării PNŢCD, România a fost salvată. De unde îm primul deceniu de după 1989 recesiunea, scăderea economiei româneşti a fost constantă, în ianuarie 2000 tendinţa s-a inversat şi a început creşterea economică şi creşterea exporturilor, fenomene pozitice care au continuat fără întrerupere pânla la criza mondială din anul 2009.
- La summit-ul NATO de la Madrid din 1997 România a fost nominalizată pentru a adera la organizaţia nord-atlantică odată cu următorul val de aderare.
- La Consiliul UE din decembrie 1999 de la Helsinki România a fost invitată oficial să devină membru UE şi să înceapă negocierile de aderare.
- Forţele răului au încercat să împiedice parcursul firesc al României, să o împiedice să-şi împlinească destinul democratic, prosper, şi euro-atlantic. Au fost organizate aşa-zisele mineriade de la Cozia şi Costeşti, grave ameninţări la securitatea naţională, acţiuni menite să răstoarne prin forţă guvernarea aleasă democratic şi să întoarcă România la un trecut pe care nu îl mai dorea nimeni. S-a încercat subminarea procesului de aderare la NATO de către Iliescu/PSD sub pretextul aşa-zisei solidarităţi cu regimul bolşevic al dictatorului iugoslav Slobodan Miloşevici. Însă acordul încheiat de România cu NATO în 1999 privind accesul forţelor aeriene NATO a constituit garanţia aderării României la alianţa nord-atlantică cinci ani mai târziu, în anul 2004.
- Guvernarea PNŢCD a fost marcată de convulsii sociale, fie din cauza greutăţii reformelor, fie din cauza opoziţiei forţelor retrograde comuniste din stradă, din presă, din parlament şi din sindicate. Partenerii PNŢCD de la guvernare au dovedit lipsă de loialitate iar preşedintele de atunci al României ales cu susţinerea PNŢCD a dat dovadă de indiferenţă faţă de soarta partidului care l-a făcut preşedinte. Conducerea PNŢCD a făcut şi erori tehnice, la alegeri, legate de stabilirea pragulului electoral şi de alcătuirea coaliţiei electorale pentru alegerile din anul 2000. Coaliţia formată în jurul PNŢCD nu a reuşit să treacă pragul de 10% din voturi şi nu a reuşit să intre în parlament. De atunci, PNŢCD, rămas în afara parlamentului, a fost măcinat de lupte interne şi conflicte juridice, iniţiate de indivizi care nu au mai nimic în comun cu partidul nostru.
- În 1926 formarea PNŢCD a fost o necesitate istorică, pentru a se putea forma un adevărat sistem bipartit împreună cu PNL şi a evita ascensiunea forţelor extremiste.
- În 1944 – 1947 reactivarea PNŢCD, reintarea în legalitate a fost o necesitate istorică, naţional-ţărăniştii fiind singura forţă politică capabilă să se opună instaurării regimului comunist. Atunci PNŢ, condus de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache şi-a îndeplinit misiunea şi a obţinut peste 70% din voturile românilor, dar câştigarea alegerilor nu a fost suficientă, în faţa ocupaţiei militare sovietice şi a cinismului calculelor geopolitice ale marilor puteri.
- În 1989 reintrarea în legalitate a PNŢCD sub conducerea lui Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ion Raţiu, Ioan Bărbuş, Nicolae Ionescu-Galbeni, Şerban Ghica, Valentin Gabrielescu şi multor altor personalităţi democratice şi anticomuniste a fost o necesitate istorică. PNŢCD a fost singurul partid capabil să înfrunte copleşitoarea maşinărie a paridului-stat neocomunist, FSN/PDSR/PSD, să câştige puterea prin mijloace democratice, să facă reformele ireversibile şi aderarea la NATO şi UE.
- În prezent, reapariţia PNŢCD pe prima scenă politică a ţării, intrarea în Parlament şi apoi la guvernare este tot o necesitate istorică. Actualele partide politicie nemulţumesc populaţia din cauza ineficienţei, corupţiei, confuziei doctrinare. Acest fapt periclitează ordinea democratică şi poate deschide calea unor noi formaţiuni extremiste, care întotdeauna aşteaptă asemenea momente. Această posibilitate este favorizată şi de scăderea prestigiului şi atractivităţii UE, confruntată cu mai multe probleme printre care criza monedei euro, criza migranţilor, ieşirea Marii Britanii din UE. De asemenea, contextul de securitate este deosebit de periculos, cu încălcarea legislaţiei internaţionale, războiul din Ucraina şi anexarea Crimeei, resurecţia şovinismului şi iredentismului în Europa Centrală, puciul din Turcia şi convulsiile care au urmat. În asemenea momente grele, PNŢCD este dator să depăşească toate problemele sale interne, să reintre în lupta politică şi să-şi reia misiunea de a lucra pentru binele ţării în toate momentele de cumpănă, la fel ca de fiecare dată în ultima sută de ani.
Vicepresedinte BNC si
Presedinte Organizatiei Judetene Constanta,
TUDOREL CHESOI
