În prima jumătate a lunii iulie 2024, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat la nivelul întregii țări, o serie de acțiuni de control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale şi a apelor de izvor.
Astfel, au fost controlaţi 705 operatori economici (72 distribuitori, 8 producători, 618 magazine şi 7 staţii de distribuţie carburanţi) care comercializează produsele vizate, constatându-se abateri la 583 dintre aceştia.
Totodată, a fost verificată o cantitate de circa 1,2 milioane litri apă minerală naturală şi apă de izvor, constatându-se că aproximativ 200.000 litri din cantitatea controlată, nu respectau prevederile legale în vigoare.
În urma deficienţelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri:
- 427 amenzi contravenționale însumând circa 2 milioane lei
- 220 avertismente
- oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a unei cantităţi de 150.000 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor îmbuteliată în valoare de 330.000 lei
- oprirea temporară de la comercializare a 7.500 litri apă minerală naturală şi apă de izvor până la remedierea neconformităţilor constatate.
„Recomand consumatorilor să evite achiziționarea produselor ambalate în recipiente de plasic expuse la vânzare în soare și, de asemenea, să manifeste atenție sporită la temperatura la care acestea urmează a fi depozitate după cumpărare (să nu fie lăsate, pe perioade îndelungate, în mașini sau alte locații în care temperatura poate fi mare și poate deteriora produsele)”, a declarat Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.
Dintre cele mai frecvente abateri întâlnite menţionăm:
- depozitarea produselor sub acțiunea razelor solare, la temperatura mediului ambiant, contrar mențiunilor producătorilor, de pe eticheta de produs (păstrarea într-un mediu uscat și răcoros)
- depozitarea produselor direct pe paviment,
- folosirea unor spații frigorifice neigienizate, pentru depozitare, cu depuneri de praf, resturi alimentare, mizerie
- expunerea la vânzare a produselor la temperaturi mai mari decât cele indicate de producător pe etichetă
- comercializarea unor ape minerale naturale cu data durabilităţii minimale depăşită
- comercializarea de apă minerală naturală şi/sau apa de izvor care prezenta deficienţe de informare (înscrisuri incomplete sau incorecte, lipsa traducerii etichetelor în limba română, la produsele din import etc.)
- comercializarea unor ape minerale naturale în ambalaje deformate, deteriorate
- lipsa afişării preţului de vânzare şi/sau a preţului pe unitatea de măsură sau neafişarea acestora în mod vizibil
- nerespectarea regimului promoțiilor
- lipsa autorizațiilor de funcționare.