ANPC a pus la dispoziție un număr de telefon pentru păgubiții Blue Air

În urma situației create ca urmare a deciziei companiei Blue Air de a-și suspenda toate zborurile până pe data de 12 septembrie 2022, care a avut un amplu impact asupra pasagerilor români aflați în mișcare și blocați în mai multe aeroporturi, în aceste zile, și ca urmare a solicitării premierului României ca Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) să monitorizeze îndeaproape întregul proces de repatriere a acestora, au fost luate primele măsuri, la nivelul instituției.

Astfel, președintele ANPC, Horia Constantinescu, și-a pus la dispoziția pasagerilor aflați în dificultate, din cauza deciziei Blue Air, unul dintre numerele personale de telefon – disponibil 24 ore din 24, spre deosebire de programul uzual de lucru al oricărui funcționar, de 8 ore, zilnic – pentru ca aceștia să îi poată semnala, în scris, prin SMS sau aplicația whatsapp, locul și situația concretă în care se află, pentru a putea fi ajutați, în cel mai scurt timp.

Numărul de telefon este: 0040 745 999 111.

„Numărul este destinat EXCLUSIV mesajelor SCRISE (SMS sau whatsapp). Nu se poate răspunde și nici rezolva nimic în fața unei mulțimi de apeluri sosite simultan, pe o singură linie.”, au precizat reprezentanții ANPC.

De asemenea, ANPC a transmis o adresă oficială, cu caracter urgent, către Blue Air, prin care se solicită companiei prezentarea unei situații clare a zborurilor anulate, pentru toată perioada anunțată, cu toate detaliile necesare pentru a se putea interveni, în mod proactiv (rute, orar, număr de pasageri afectați, măsurile pe care le-a prevăzut compania pentru a respecta prevederile Regulamentului (CE) nr. 261/2004 etc.)

Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004, de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, pasagerii aflați în situațiile de mai sus au dreptul de a li se oferi gratuit următoarele:

  • mese și băuturi răcoritoare, direct proporționale cu timpul de așteptare;
  • cazare hotelieră:
  • în cazul în care este necesară o ședere de una sau mai multe nopți
  • în cazul în care este necesară o ședere suplimentară față de cea prevăzută de pasager;
  • transportul dintre aeroport și locul cazării (hotel sau altele).
  • pasagerii au dreptul la două apeluri telefonice gratuite și de a trimite gratuit mesaje prin telex, fax sau e-mail.

De asemenea, pasagerii curselor anulate au dreptul la rambursarea în termen de 7 zile a întregului cost al biletului sau rerutarea, în cel mai scurt timp, către destinația prevăzută.

În plus, pasagerii pot solicita compensații stabilite în regulament pentru anularea zborului, calculate în funcție de distanța călătoriei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Președintele CJ Constanța, Mihai Lupu, vrea să reînvie Festivalul Mamaia

mie sept. 7 , 2022
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, PNL, a anunțat că vrea ca Festivalul de Muzică Uşoară de la Mamaia să redevină un eveniment cultural de referinţă naţională. De asemenea, a menționat că CJ a început şi procedurile pentru modernizarea Teatrului de Vară Mamaia, unde ar urma să aibă loc evenimentul […]

V-ar putea interesa și: