Anton Antoniadis, susținut la funcția de primar al Constanței de omul premiat de Rusia. Cum au decis 6 persoane pentru 3.000

Anton Antoniadis și Nicolae Ariton, doi prieteni cu planuri politice comune. Sursă foto: Facebook/Comunitatea Elenă Elpis
Anton Antoniadis și Nicolae Artion, doi prieteni cu planuri politice comune. Sursă foto: Facebook/Comunitatea Elenă Elpis

Un comunicat de presă trimis ieri de Comunitatea Elenă Elpis anunța, nici mai mult, nici mai puțin, chiar din titlu, că „rușii lipoveni susțin Anton Antoniadis la Primăria Constanța”.

Este vorba despre Traian Anton Antoniadis, candidatul Uniunii Elene din România, singurul reprezentant al uniunii, de altfel, care a intrat în cursa electorală în aceste alegeri locale.

„Președintele comunității rușilor-lipoveni Galuboe More, Nicolae ARTION, și-a exprimat sâmbătă, 5 septembrie, susținerea pentru candidatura domnului ANTONIADIS.”, scrie în comunicat.

Pentru că avem prieteni în comunitatea rușilor lipoveni, i-am întrebat dacă membrii comunității au fost întrebați dacă susțin candidatura lui Anton Antoniadis sau a altui candidat.

„Părerile sunt împărțite. Punctul lor de vedere nu este cunoscut și împărtășit de mulți lipoveni. Probabil că există o relație de amiciție între domnul Artion și domnul Antoniadis. Nu s-a supus la vot. Este o decizie unilaterală a președintelui comunității locale.”, ne-a spus unul din membrii de vază ai comunității, care nu dorește să-și dea numele, pentru a nu crea disensiuni în rândul acesteia.

Acesta a mai precizat că „anunțul nu va avea corespondent la votare.”

Discuții în șase

Am discutat și cu Nicolae Ariton ca să aflăm cum s-a luat decizia. Acesta a precizat că nu este vorba despre o decizie unilaterală, ci a Comitetului Local.

„Forumul de conducere a unei filiale conform statut este Comitetul Local. Da, am avut discuții cu colegii din Comitet si am decis să susținem tot o etnie, având o colaborare foarte buna cu Elpis și ținând cont că noi nu participăm cu liste sau candidați la Constanța.”, ne-a spus președintele comunității.

Comitetul acesta local este format din șapte oameni, de obicei. Când au avut loc discuțiile, unul era plecat din țară, așadar au fost numai șase. Comunitatea rușilor lipoveni are în Constanța circa 3.000 de suflete. Discuțiile dintre cei 6 s-au concretizat într-un comunicat de presă în care privește toată comunitate.

Premiat de ambasadă pentru „o contribuție deosebită la susținerea Rusiei”

Nicolae Artion a avut mai multe apariții în public alături de ambasadorul Federației Ruse în România, la diverse evenimente culturale. Evident, acest lucru este de lăudat. Comunitatea rușilor-lipoveni din Constanța nu se sfiește însă să distribuie pe Facebook și unele dintre postările Ambasadei Rusiei în România care exced evenimentele culturale care au loc în Constanța. Ultima dintre ele este din septembrie și se referă la discursul lui Valery Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Rusiei în România, referitor la „semnificația istorică a Victoriei popoarelor din URSS în Marele Război pentru Apărarea Patriei ca cel mai important factor în triumful Coaliției antihitleriste, precum și crearea unui forum internațional universal – Organizația Națiunilor Unite.”

În postare ni se spune că, urmare a celor de mai sus, „comunitatea internațională trăiește în condițiile păcii globale de peste 75 de ani.”

Tot în postare, statele europene și America sunt trase de urechi pentru că ar încerca să manipuleze istoria.

„Domnia sa a respins cu fermitate încercările lipsite de demnitate de a falsifica istoria celui de-al Doilea Război Mondial, care în ultimii ani au devenit din ce în ce mai vizibile în mai multe state europene, state, care, se pare, doresc să transfere responsabilitatea pentru cea mai mare tragedie din memoria omenirii, pentru acordul rușinos de la München cu liderii regimurilor criminale fasciste, de pe umerii colaboratorilor proprii și aliați proprii ai naziștilor, care au urmărit în mod deliberat o politică de indulgență față de agresorul nazist, pe umerii eroilor-eliberatori ai continentului și a planetei întregi, de perspectiva sclaviei și a genocidului națiunilor întregi. Aceste atacuri zadarnice asupra faptelor documentate și a logicii evoluției evenimentelor nu sunt doar imorale, ci în esență, reprezintă un atentat la drept internațional, o parte integrantă a căruia este verdictul. Ambasadorul a accentuat că, în fața noilor provocări, existențiale pentru umanitate, acțiunile SUA de a demonta arhitectura stabilității strategice și a distruge sistemul de tratate în domeniul controlului armamentelor trezesc o îngrijorare deosebită.”, se arată în postarea preluată de rușii lipoveni din Constanța, pe pagina lor de Facebook.

În cadrul evenimentului care a prilejuit acest discurs, Valery Kuzmin a înmânat o diplomă de onoare din partea Comisiei Guvernamentale din Rusia pentru afacerile compatrioților din străinătate lui Nicolae Artion, președintele Comunității rușilor-lipoveni din Constanța, „pentru o contribuție deosebită la susținerea Rusiei, dezvoltarea legăturilor cu patria istorică și păstrarea limbii și a culturii ruse.”

Momentul când Nicolae Ariton, susținătorul lui Anton Antoniadis, este premiat de ambasadorul Rusiei pentru „o contribuție deosebită la susținerea Rusiei”. Sursă foto: Facebook/Comunitate rușilor-lipoveni din Constanța
Momentul când Nicolae Artion, susținătorul lui Anton Antoniadis, este premiat de ambasadorul Rusiei pentru „o contribuție deosebită la susținerea Rusiei”. Sursă foto: Facebook/Comunitate rușilor-lipoveni din Constanța
Prieten și cu primarul Făgădău

Nicolae Ariton apare în poze și alături de primarul Constanței, Decebal Făgădău.

Nicolae Artion Decebal Făgădău
Nicolae Ariton alături de Decebal Făgădău, la un eveniment al comunității armene, în ianuarie 2020. Sursă foto: Facebook/Liviu Merdinian

„Eu personal am o relație bună cu toți (primar, președinte de Consiliu, prefect  si președinții celorlalte partide politice si probabil 80% din candidații la Primăria Constanța și Consiliu Județean.) Dar nu am fost căutat de niciunul până acum”, a mai spus Artion.

Acesta nu a negat, ba dimpotrivă, relația sa de prietenie cu Anton Antoniadis.

Citește și: L-am întrebat pe Anton Antoniadis VIDEO dacă face jocul lui Decebal Făgădău. „Pe mine mă votează dreapta, stânga, centrul, giratoriul, toată lumea”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Covid-19. Șase amenzi în valoare totală de 120.000 de lei în Mamaia

Dum sept. 6 , 2020
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare și Direcției de Sănătate Publică au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, […]

V-ar putea interesa și: