RAJA a anunțat că, în cursul serii de 08 octombrie 2023, în intervalul orar 17,30-18,00, din cauza vântului puternic, la Stația de pompare si tratare Palas s-au înregistrat mai multe variații de tensiune, pompele de la nivelul stației rămânând fără alimentare cu enegie electrică.
Prin urmare, în cartierele CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Brătianu, Km 4-5, Km5, Poarta 6, Abator, Gara, Casa de Cultura, Inel I și Inel II, se furnizează apă potabilă cu presiuni scăzute, din cauza întreruperilor de tensiune. În această situație, consumatorii de la etajele superioare ale blocurilor nu au apă potabilă la robinete.
Pentru remedierea situației, echipele RAJA de permanență din cadrul stației fac toate manevrele necesare pentru repornirea pompelor în condiții de siguranță, însă intervențiile lor sunt condiționate de stabilizarea alimentării cu energie. Având în vedere zona mare deservită, și implicit lungimea și diametrul rețelei, pentru ca sistemul să intre în presiune și toți abonații să aibă din nou apă la presiuni normale, este nevoie de o perioadă de aproximativ 2 ore.
„Asigurăm toți abonații afectați că lucrătorii RAJA vor face tot posibilul pentru asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă la parametrii optimi, atâta timp cât nu vor mai exista fluctuații în alimentarea cu energie a stației.”, au transmis reprezentanții RAJA.