Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța derulează un program cu parteneri din Bulgaria, program numit Delphi.
Cu ajutorul lui, se vor instala filtre performante atât la Delfinariul din Constanța, cât și la Acvariul din Varna. Mai mult, delfinariul va beneficia de un nou și performant laborator de analize.
„Este vorba de un sistem ce include pe lângă filtrarea cu nisip quarțos, cu spălare inversă, nu am avut-o, asta va fi și cu spălare automată inversă. Când nisipul se murdărește, automat se observă că nisipul este murdar și automat se spală”, a declarat Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii.
Scopul final al proiectului este unul turistic. Se estimează că investițiile vor aduce mai mulți vizitatori la instituțiile din Constanța și Varna. Se speră la impulsionarea acestui tip de produs turistic. Cele două orașe nu înseamnă numai plajă și soare, ci au și astfel de instituții de care cu siguranță că localnicii și străinii sunt interesați. De altfel, proiectul are ca scop oficial ”crearea unui pachet turistic ecologic comun prin unirea celor două patrimonii ale instituțiilor CMSN Constanța și IRP Varna, în vedea adăugării de valoare activităților acestora”. În plus, realizarea obiectivelor proiectului va creşte atractivitatea regiunii și va consolida relaţiile transfrontaliere.
Proiectul ”Delphi” este accesat prin Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 3, ce vizează Dezvoltarea Economică și Socială – Dezvoltarea economică și coeziunea socială prin identificarea și sporirea în comun a avantajelor comparative ale zonei, Domeniul de intervenție: 3.1 Sprijin pentru cooperarea de afaceri transfrontaliere și promovarea imaginii și identității regionale.
Proiectul urmează să fie gata până de Crăciun, spun reprezentanții Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. În urma acestuia, delfinii vor trăi într-un mediu mult mai curat. Partea bulgară mai are de așteptat, deoarece Acvariul din Varna a obținut abia acum finanțare de la Guvern.
„Partea noastră de finanțare este de 300.000 de euro. Ministerul Agriculturii, cu care avem contract prin Institutul nostru de resurse piscicole din Varna finanțează acest proiect și sperăm să avem rezultate bune”, a precizat Daniela Petrova Klisarova, directorul Institutului de Cercetări Piscicole Varna.
Investiția totală se ridică la 700.000 de euro. Banii provin din fonduri proprii, dar și de la Consiliulul Județean. După finalizarea proiectului, Uniunea Europeană va rambursa 98 la sută din investiție.
Potrivit lui Adrian Bîlbă, proiectul va fi gata până de Crăciun.