Apele Române: ploi ca cele recente de pe litoral apar la 200 de ani – este nevoie de investiții

Apele Române spun că ploi ca cele recente care au făcut ravagii pe litoral apar la 200 de ani.

Aceștia au precizat, pe 3 septembrie, că angajații din Constanța continuă intervențiile pentru normalizarea situației de pe litoralul românesc.

„Astăzi, am intervenit în zona Cordon Venus-Saturn și Cap Aurora, iar în această seară, intervenim în Vama Veche cu utilaje terasiere cu trailer. Intervențiile vor fi finalizate în cursul zilei de joi la Amzacea unde se va acționa de asemenea mecanizat. Astfel, plajele puternic ravenate sunt refăcute în stațiunile Saturn, Venus și Vama Veche. Până la această oră, s-a intervenit în Valu lui Traian, Eforie Nord, Techirghiol, Tuzla, Constanța și s-a acordat sprijin în toate zonele unde a fost necesar.”, au transmis Apele Române.

Reprezentanții instituției au subliniat că „responsabilitatea colectării apelor pluviale și dirijarea acestora spre mare aparține în exclusivitate autorităților publice locale și județene, după caz operatorilor de apă.”

„În același timp, cantitățile istorice de precipitații, cu probabilitate de revenire de o dată la 200 de ani, a făcut dificilă intervenția, pagubele generate de astfel de evenimente (cu cod roșu) neputând fi evitate, ci doar pe cât posibil limitate. Este imperios necesar să se înceapă investirea masivă în realizarea sistemelor de colectare a apelor pluviale. De asemenea, este nevoie de extinderea sistemelor de canalizare și o mai bună sistematizare urbanistică, inclusiv a infrastructurii de acces. Totodată, autoritățile locale și județene trebuie să înceapă investițiile în cele 30.000 de km de torenți.”, au mai precizat cei de la Apele Române.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 comentarii la “Apele Române: ploi ca cele recente de pe litoral apar la 200 de ani – este nevoie de investiții

  1. A-ți uitat de inundațiile din 2005! Aveți memoria scurtă;astea sunt așa să mai șifonați ceva….

  2. Eu zic sa lase prognozele si presupunerile pentru experti. Traaba lor este sa faca mentenanta sa gestioneze si sa modernizeze retelele de canalizare. Asemenea febomene sunt di vor fi din ce in ce mai frecvente. Chiar si anuale.

  3. O data la 100 de ani avem norocul cu edili analfabeti sau mafioți…..De fapt alegătorii lor au de tras din greu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Declin masiv al populației în Constanța: suntem tot mai puțini și mai bătrâni

mie sept. 4 , 2024
Potrivit Direcției Județene de Statistică Constanța, populația după domiciliu la 1 ianuarie 2024 a fost de 748.503 persoane, în scădere cu 3.465 de persoane față de aceeași dată din 2023. Aceasta reprezintă o reducere de 0,5%, ceea ce subliniază o tendință continuă de declin demografic în județ. Procesul de îmbătrânire […]

V-ar putea interesa și: