APMC își construiește o navă. Va arbora pavilionul român

Pavilion român arborat la bordul unei nave

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime (APMC) SA a semnat cu SC NAVROM SHIPYARD SRL Galați contractul pentru proiectarea, construirea și livrarea în Portul Constanța a unei nave tanc autopropulsată.

Contractul a fost adjudecat prin licitație publică în Sistemul Electronic de Achiziții Publice și face parte din proiectul „PROTECT – Infrastructură pentru operațiuni sigure și pentru protecția mediului în Portul Constanța“.

Valoarea contractului este de 8.970.000 Lei (fără TVA), durata de execuție a navei fiind de 18 luni.

Nava multifuncțională va avea 500 tone deadweight, o viteză de 11 noduri, performanțe de navigație ridicate și va asigura preluarea reziduurilor petroliere și a apelor uzate de la navele aflate în porturile maritime românești și în rada acestora. Totodată, nava va asigura preluarea combustibililor de la navele care urcă pe doc sau intră în reparații.

Nava va arbora pavilionul român și va fi înmatriculată conform legislației României.

Proiectul „PROTECT – Infrastructură pentru operațiuni sigure și pentru protecția mediului în Portul Constanța“ este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF).

Bugetul proiectului este de: 12,696,125 EUR (fără TVA), din care:

  • 85% rata de finanțare CEF: 10,791,706 EUR
  • 15% contribuție de la bugetul de stat: 1,904,419 EUR

Perioada de implementare a proiectului: 01.07.2016 – 31.07.2019.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

TSD Constanța: tinerii dezavantajați se vor putea angaja în instituțiile publice locale

vin ian. 12 , 2018
TSD Constanța laudă măsura Guvernului României, prin care instituțiile publice locale vor putea angaja, timp de 2 ani de zile, tineri dezavantajați cu vârsta între 16 și 26 de ani, pentru a putea dobândi diverse competențe și experiență pe piața muncii. Tinerii social democrați spun, printr-un comunicat de presă, că […]
tsd constanta

V-ar putea interesa și: