Apple premiază 2 ingineri români care au descoperit o vulnerabilitate globală în sistemele sale


Parte a comunității Digital Nation, într-un eveniment din noiembrie 2018. De la stânga la dreapta: Paul Apostol, Marius Boeru și Lucian Ghindă. (sursă foto: Miluță Flueraș)

Apple a oferit recent aprecieri și recompensă inginerilor români care au semnalat în cursul lunii iulie o problemă de securitate ce afecta device-urile sale.

Cei doi specialiști IT, parte din comunitatea Digital Nation și activând în prezent în sfera cloud și securitate cibernetică, au descoperit o funcție nesecurizată în softul iOS și au raportat-o direct producătorului. Funcția, folosită atunci când consumatorii utilizau smart watch-ul pe post de walkie-talkie, a fost blocată imediat de Apple la nivel global, și adresată în urma sesizării.

Ca urmare a mesajelor trimise de către specialiștii români, Apple a anunțat public modificarea funcției din smart-watch, într-o știre care a fost preluată de multe publicații tech internaționale în cursul lunii iulie (TechCrunch, TheVerge, Gizmodo, CNET).

Marius Boeru, System Architect și colegul acestuia, Senior Developer, au recreat condițiile și secvențialitatea necesare pentru a reproduce vulnerabilitatea și au comunicat-o gigantului american. Ei lucrează în sfera IT în București de peste 14 ani și în timpul liber își dedică eforturile proiectelor de digitalizare din comunitatea Digital Nation. Cei doi tehnicieni lucrează din România pentru clienți internaționali și au făcut parte din echipa care a dezvoltat primul serviciu de cloud din țară. 

Acesta este doar unul din multele exemple din ultimii ani în care IT-iștii români se fac remarcați prin abilități tehnice peste medie. În materie de forță de muncă, România este un exportator important de personal tehnic specializat, în Europa și peste ocean. Faptul că țara noastră este căutată local de dezvoltatorii software internaționali pentru forța de muncă competentă și de încredere e deja binecunoscut. 

Mai mult decât să demonstreze o dată în plus competențele extraordinare ale inginerilor români, cazul Apple este un exemplu foarte bun pentru ceea ce înseamnă bunele practici și “colaborarea” din sfera tech. Digital Nation susține spiritul pro-activ al membrilor săi, orientat către rezolvarea problemelor. Dincolo de interese personale, obiective proprii și agende individuale, IT-ul trebuie sa fie un exemplu pozitiv de promovare a mentalității de creștere si dezvoltare, în mod colaborativ.

În acest scop, Digital Nation a decis înființarea unui poligon de cybersecurity românesc, alături de compania de securitate CyberWall și de inginerii implicați în cazul Apple. Specialiștii IT își propun închegarea unei echipe și formarea unui cyber range, care să verifice periodic integritatea și siguranța soluțiilor folosite de consumatorii finali români. Totodată acesta ar trebuie sa ii ajute pe informaticienii români să se specializeze aplicat în măsuri și testări de securitate tech. Echipa va constitui poligonul până la finalul acestui an și își propune testarea în primă fază a sistemele și device-urile Apple. Inițiativa este o oportunitate de dezvoltare pentru toți IT-iștii care sunt atrași de sfera cybersecurity dar care, poate din cauza limitărilor de infrastructură și de terminale, nu au avut încă șansa sa acumuleze experiență în domeniu. 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ion Stelian, USR, cere ca alegerea primarilor să se facă în două tururi

lun sept. 23 , 2019
Ion Stelian, deputat USR și vicepreședinte al partidului, cere ca alegerea primarilor să se facă în două tururi. El a afirmat ca în urma ședinței de luni, 23 septembrie 2019, a grupurilor parlamentare USR s-a decis „să facem toate demersurile în vederea deblocării lucrărilor comisiei speciale in materia legilor electorale”. […]
ion stelian, usr

V-ar putea interesa și: