În intervalul 31.12.2019, ora 07.00- 01.01.2020, ora 07.00, la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța au fost înregistrați 289 pacienți: 64 de copii și 225 de adulți.
„Cinci pacienți au fost redirectionați către codul Rosu, 39 au fost de competența codului Galben, 232 au fost investigați pe cod Verde si restul, pe cod Alb si Albastru.”, a precizat Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al instituției.
În urma investigațiilor de specialitate, 66 pacienți au fost internați.
Primul copil născut la maternitatea SCJU, în 2020, este băiețel. Până la ora 08.00 s-au mai născut doi băieți și o fată.