A fost o lună de foc, în care au trecut prin antrenamente dure, pentru a-și perfecționa pregătirea practică. Pe parcursul acesteia, au devenit o echipă și au ajuns să dea tot ce au mai bun în ei, hotărâți să-și îndeplinească principala misiune, aceea de a fi în slujba societății.
Vorbim despre cei aproximativ 170 de agenți de poliție debutanți, recent încadrați în structurile Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, care astăzi au încheiat stagiul de pregătire și integrare în specificul muncii de poliție.
Timp patru săptămâni, aceștia au participat la activități de pregătire teoretică și practică, alături de cei mai experimentați instructori din Poliția Română, dar și de specialiști din structurile de investigații criminale, ordine publică, rutieră și de combatere a criminalității organizate.
De asemenea, specialiști ai Departamentului de Stat din cadrul Ambasadei SUA la București le-au împărtășit experiențe și informații profesionale în domeniul combaterii traficului de persoane.
Astfel, polițiștii debutanți și-au perfecționat pregătirea profesională în tactică polițienească, tragere cu armamentul din dotare, conducere defensivă în regim prioritar și autoapărare profesională.