Arhiepiscopia Tomisului: „Comparația veniturilor unui arhiepiscop cu cele ale Președintelui Statului ne aduce aminte de vremurile în care bolșevicii agitau masele spre lupta de clasă”

salariu, cod fiscal

În multe state din lumea civilizată, salariul președintelui țării este un etalon pentru cele din mediul bugetar (atenție, nu privat). Nimeni nu poate avea un salariu mai mare decât ale șefului statului. În România, au exista bugetari care aveau salariul de două ori mai mare decât actualul președinte al Americii, în timp ce 1,5 milioane de oameni au salariul minim, de sub 50 de lei. Venituri mai mari decât președintele țării au și unii membri ai clerului. Să comparăm veniturile unui arhiepiscop cu cele ale șefului statului ne face însă bolșevici, în viziunea Arhiepiscopiei Tomisului.

„Veniturile Arhiepiscopului Teodosie sunt cele prevăzute de Legea nr. 153/2017, care stabilește veniturile reprezentaților tuturor cultelor din România (ierarhi, pastori, rabini, imami, etc.). Așadar, cuantumul lor nu este stabilit de către IPS Teodosie, ci de către autorități, și nu doar Arhiepiscopul Teodosie cumulează venituri salariale din funcțiile clericale și universitare pe care le deține. Minciuna prin omisiune rămâne tot minciună. Iar comparația veniturilor unui arhiepiscop, mitropolit sau chiar Patriarhului României (cum s-a mai întâmplat) cu cele ale Președintelui Statului ne aduce aminte, cu regret, de vremurile în care bolșevicii agitau masele spre lupta de clasă.”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Tomisului.

„IPS Teodosie este monah (călugăr), care a depus un vot al sărăciei, adică al lipsirii de bunăvoie de proprietăți. Ca atare, el nu poate deține averi personale, așa cum interzice Regulamentul monahal, art. 41: „Nu este îngăduit starețului și nici unui monah să posede bunuri personale ca: mașini, case, apartamente, garsoniere, terenuri, s.a.”. Așadar, nu Biserica e averea Arhiepiscopului, ci Arhiepiscopul e averea Bisericii.”, a mai spus sursa citată.

Arhiepiscopia a precizat, ca răspuns la unele acuzații publice, că Arhiepiscopul Teodosie NU deține complexul de la Dorna Arini, deși este ctitorul acestuia. Complexul este deținut de o Fundație, în care IPS Teodosie este doar membru și Președinte Onorific, alături de alte 11 persoane. În plus, complexul NU are 20 de hectare, ci aproximativ 1 hectar, în care se includ mânăstirea și anexele ei.

„Finanțarea complexului de la Dorna Arini este exclusiv privată, NU din fonduri „aproape în totalitate de la Guvern” cum pretind mincinoșii numărători de bani ai Arhiepiscopului. Nici măcar mânăstirea sau personalul ei nu beneficiază de sprijin guvernamental, deși ar îndeplini condițiile legale, fiind canonic in jurisdicția Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.”, mai spune instituția.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Șoferii care parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, amendați cu sume cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei

mie mart. 10 , 2021
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Rutier al Direcției Generale Poliția Locală Constanța verifică frecvent dacă locurile destinate persoanelor cu dizabilități, amenajate și marcate corespunzător în parcările publice din oraș, sunt ocupate de persoane care au acest drept. În cadrul unei acțiuni care a avut loc săptămâna trecută, polițiștii locali au […]
parcare persoane cu dizabilitati

V-ar putea interesa și: