Arhiepiscopia Tomisului contraatacă după documentarul Recorder: „Rugăm instituțiile abilitate ale statului să aprecieze dacă fapta pretinsului „intermediar” cade sub incidența Codului Penal”

ips teodosie
IPS Teodosie

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului a avut azi o reacție oficială față de reportajul de investigație al publicației Recorder intitulat „Corupție în numele Domnului”, publicat astăzi, 21.11.2023, referitor la o așa-zisă faptă de corupție în care ar fi implicați Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și părinte Ilie Petre, Consilier Eparhial.

(Detalii aici: Investigație Recorder: mita de 20% și mana cerească pentru Arhiepiscopia Tomisului)

Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări:

1. În luna iulie, o persoană, despre care am aflat ulterior că ar fi domnul Leașcu Petrică,  fost preot, condamnat penal pentru infracțiuni de înșelăciune și evaziune fiscală, caterisit de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în anul 2008, s-a prezentat în audiență la Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie spre a-i propune o „facilitare” pentru aprobarea dosarelor de finanțare depuse de către Centrul Eparhial la Secretariatul de Stat pentru Culte, contra unui procent consistent (20%!) din valoarea finanțărilor care urmau să se obțină prin „intermediul” său.

2. Întrucât la Arhiepiscopia Tomisului s-au prezentat, de-a lungul timpului, tot felul de „facilitatori” cu tot felul de „propuneri”, dintre care îndeajuns de mulți nu păreau, la o evaluare normală, integri din punct de vedere psihic și comportamental, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a introdus, de peste un deceniu, măsura necesară de a invita în biroul de audiențe un subordonat cu rolul de martor și de sprijin. Astfel, în cazul „intermediarului”, Înaltpreasfințitul l-a invitat la discuție, așa cum era cutumiar, pe Părintele Consilier Ilie Petre. După ce au ascultat „propunerea”, atât Înaltpreasfințitul cât și Părintele Consilier i-au urat cu politețe „drum bun!” și „rămânem interesați de propunerea dumneavoastră” domnului respectiv și așa s-a încheiat audiența, prima și ultima din această narațiune absurdă.

3. În afară de ziua în care s-a purtat discuția (discuție în urma căreia atât Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie cât și Părintele Consilier Petre Ilie au apreciat „propunerea” ca fiind vizibil provocatorie și neserioasă)  nu au mai existat contacte ulterioare între Arhiepiscopia Tomisului și pretinsul afacerist (în realitate Leașcu Petrică).

4. Sub aspectul presupusei fapte de corupție (mită, trafic de influență, etc.), prezentată ca o certitudine absolută de publicația respectivă, apreciem că aceasta nu există în ceea ce privește persoana Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie și a Părintelui Consilier Petre Ilie și ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanțelor competente pentru examinarea și eventuala soluționare a situației.

5. Așa-zisele „demonstrații” și „probe” oferite de către publicația Recorder sunt, de fapt, un colaj de imagini și filmări obținute fraudulos, din care rezultă neadevărul că Arhiepiscopia Tomisului ar fi depus un dosar de finanțare la Secretariatul de Stat pentru Culte sub influența și ca urmare a discuției cu domnul Leașcu Petrică. Astfel:

  • „Preotul” Leașcu Petrică, prezentat ca atare în filmarea Recorder, îmbrăcat fără drept în uniforma de slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, pentru a oferi autoritate așa-zisei investigații, nu este preot și nu are dreptul de a se prezenta sub această calitate înaintea publicului. Poate că publicația trebuia să legitimeze personajul respectiv mai înainte de a-l prezenta sub o falsă calitate.
  • Personajului „intermediarul” nu i s-a oferit nici un credit moral după momentul întâlnirii, motiv pentru care nici nu a mai fost sunat.
  • Dosarul de finanțare depus în 26.07.2023 la Secretariatul de Stat pentru Culte avea ca obiect lucrări de intervenție în primă urgență și punere în siguranță monument istoric și se referea la suma de 785.720,671 lei necesară lucrărilor rămase de executat, de punere în siguranță a acoperișului Arhiepiscopiei și a altor lucrări destinate recondiționării de primă urgență a Centrului Eparhial, grav afectat de incendiul din 15.10.2022. Menționăm că autorizația din partea Primăriei a fost emisă abia în 7.03.2023 iar avizul Direcției Județene de Cultură pe 6.03.2023. Rămâne o enigmă pentru noi de unde a aflat pretinsul „intermediar” de intenția prealabilă a Arhiepiscopiei de a depune dosar de finanțare în luna iulie și ce valoare avea devizul de lucrări. Vom demara o anchetă internă în acest sens.
  • Pentru că Arhiepiscopia Tomisului a reușit să introducă Palatul Arhiepiscopal (monument istoric) pe lista de finanțare a Companiei Naționale de Investiții și acest lucru făcea imposibilă o eventuală finanțare din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, Centrul Eparhial a solicitat Secretariatului de Stat pentru Culte retragerea dosarului respectiv la data de 1.09.2023.

6. Rugăm instituțiile abilitate ale statului să aprecieze dacă fapta pretinsului „intermediar” cade sub incidența prevederilor art. 244, 258, 291, 348 sau a altor prevederi din Codul Penal și să acționeze în consecință.

7. Deși regretăm atitudinea manifestată de publicația Recorder față de un ierarh al Bisericii, pe care o apreciem ca fiind pe o linie de demarcare extrem de subțire între ce permite legea și ce nu, totuși nu putem să nu remarcăm rolul pozitiv pe care publicația Recorder și toate celelalte publicații îl joacă în recuperarea integrității morale a poporului român și în consolidarea valorilor constituționale. Le urăm succes în frumoasa și din ce în ce mai onesta activitate, în numele adevărului și al libertății.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Vaslui. Trei pacienţi ai unui spital de psihiatrie au murit după ce au mâncat alimente pe bază de pește, oferite de o mănăstire

mie nov. 22 , 2023
Trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, judeţul Vaslui, au murit şi un altul este în stare gravă, după ce toţi cei internaţi au mâncat alimente pe bază de peşte, oferite de o mănăstire, anunţă Ministerul Sănătăţii. Alţi 20 de pacienţi vor fi transferaţi la Spitalul din Bârlad, transmite […]

V-ar putea interesa și: