Conducătorii de doctorat nu au studenți-doctoranzi peste limita legală. Conform art.19 din Regulamentul instituțional de organizare a studiilor doctorale în cadrul Universității „Un conducător de doctorat poate îndruma la UOC maximum 20 doctoranzi, indiferent de stadiul în care se află studenţii-doctoranzi”. Actualmente, IPS Teodosie are 17 doctoranzi, iar ceilalți profesori nu depășesc limita de 20 de doctoranzi, cum eronat a fost prezentat public.
Referitor la invalidările prezentate public, din anul 2016 și până în prezent, IPS Teodosie, ca îndrumător, a avut invalidate un număr de opt teze de doctorat, conform deciziei întâi a CNATDCU, adică nu sunt invalidate definitiv. În această fază, CNATDCU propune diferite modificări necesare tezelor, după care tezele sunt reanalizate. Din cele opt teze, două au fost deja confirmate pozitiv și doctoranzii au primit titlul de doctor, cinci sunt în curs de modificare, urmând a fi reanalizate și doar una a fost invalidată definitiv, CNATDCU considerând că teza nu a fost modificată corespunzător.
Referitor la „calculatorul” invocat de IPS Teodosie, situația este următoarea: softul antiplagiat determină ce procent dintr-o teză constituie similitudine, iar ghidul de interpretare menționează că suspiciunea de plagiat începe de la un procent de 5% din teză. În cazul tezelor coordonate de către IPS Teodosie, nici una dintre teze nu a depășit procentul de 5%, altfel n-ar fi putut pleca către CNATDCU. În concluzie, nu există nouă doctorate plagiate, sub îndrumarea IPS Teodosie, cum iarăși eronat s-a afirmat public.
Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.
Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.
În stațiunea Neptun-Olimp, au fost reluate lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, accesat de Primăria Mangalia. Proiectul în valoare de aproximativ 23 milioane de lei are ca obiectiv valorificarea potențialului turistic din zona de sud a litoralului și vizează modernizarea următoarelor […]
CT100.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.Setări cookieAccept
Politica de utilizare a cookie-urilor, politica de confidentialițate a website-ului
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Cookie necesari sunt cookie absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie care asigură funcționalitățile de bază și de setările de securitate ale site-ului. Aceste cookie nu rețin nicio informație personală.