Patriarhul Bisericii Ortodoxe a împlinit, ieri, 70 de ani. A fost un bun prilej pentru apropiați, cei care-i admiră activitatea sau oameni simpli să-l felicite, să-i ureze „La mulți ani!”. Arhiepiscopia Tomisului nu a avut niciun mesaj public pentru Patriarh. ÎPS Teodosie a fost însă la evenimentul organizat la București, de unde a plecat însă în circa o oră, potrivit presei centrale.
Ieri, pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului, pe care se postează foarte des, era anunțat programul lui IPS Teodosie, era prezentată o emisiune a ierarhului, la Radio Dobrogea, dar a fost transmis și un acatist. Nimic despre aniversarea Patriarhului, nici pe Facebook, nici pe site.
Oare nu obișnuiește Arhiepiscopia să facă astfel de gesturi?
Ba da. În urmă cu două zile, îi spusese public, printr-o postare pe Facebook, La mulți ani părintelui Constantin Necula. În fiecare an, îi urează La mulți ani Arhiepiscopului Tomisului. Am găsit mesaje de La mulți ani și pentru maica Rafaela a mănăstirii de la Colilia. Nimic despre Patriarh.
Evident, alți ierarhi și-au exprimat public urările. Iată postarea Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
IPS Teodosie a fost prezent însă la aniversarea Patriarhului Daniel de pe Dealul Mitropoliei. G4 Media spune că Arhiepiscopului Teodosie al Tomisului nu i s-a permis accesul cu mașina în curtea Patriarhiei. Prin urmare, șoferul a fost nevoit sa lase limuzina de lux (Mercedes-Benz S Class) în fata barierei și să ducă pe jos buchetul imens de flori pe care Arhiepiscopul Teodosie i l-a adus in dar Patriarhului cu prilejul aniversarii a 70 de ani.
„Vizibil deranjat de acest moment, Teodosie a participat doar la slujba de Te Deum care a fost oficiată în altarul de vară din curtea Patriarhiei, potrivit reporterului G4Media.ro. După slujba care a durat aproximativ o oră, Arhiepiscopul Teodosie a plecat de la ceremonie. Momentul plecării ierarhului de la Constanța a avut loc chiar în timpul în care toți membrii Sfântului Sinod împreună cu invitații Patriarhului au intrat în Palatul Patriarhiei pentru a participa la momentul aniversar.”, scrie sursa citată.
Relațiile dintre patriarh și arhiepiscop nu sunt cele mai calde. IPS Teodosie insistă să transforme Arhiepiscopia Tomisului în Mitropolie, dar Patrarhia se opune. Mai mult, Patriarhia Română l-a acuzat pe Arhiepiscopul Tomisului de plagiat și lipsa onestității științifice. Ba chiar i-a amintit că are facturi neplătite către Patriarhie.
De ziua sa, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Patriarhul Danie cu una dintre cele mai înalte distincţii ale statului. Capul Bisericii Ortodoxe Române a fost felicitat şi de Papa Francisc, care a rememorat întâlnirea celor doi lideri religioşi la Bucureşti, în 2019. Este o onoare pe care doar alţi doi români au mai primit-o: Patriarhul Teoctist, care a fost decorat post-mortem, şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Preşedinţia României nu a mai acordat această distincţie unui român de 11 ani. Seceta a fost întreruptă de aniversarea Patriarhului Daniel.
În mediul online s-a remarcat urarea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pe care v-o prezentăm mai jos.
„Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preafericirea Voastră,
Este o mare bucurie pentru mine să vă transmit astăzi, la ceas aniversar, cele mai calde urări de sănătate, viață îndelungată, cu multe împliniri și realizări pentru comunitatea credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române!
Trăim un moment de celebrare, onorând contribuțiile majore pe care le aveți în consolidarea rolului bisericii în societatea românească, dovedind echilibru, înțelepciune, capacitate de moderare și multă hotărâre pentru realizarea unor proiecte curajoase, reprezentative pentru societatea noastră.
Implicarea Preafericirii Voastre în proiectele educaționale și sociale pe care Biserica Ortodoxă Română le-a derulat de-a lungul timpului în țară și în comunitățile românești de pretutindeni constituie un exemplu și reper de perseverență pentru activitățile educaționale în sprijinul copiilor și tinerilor.
La acest moment aniversar, vă felicităm pentru activitatea susținută în spațiul educațional și social în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe, contribuind la promovarea valorilor creștine în societatea românească!
Întru mulți și fericiți ani!”
COMPLETARE ora 10.06
După publicarea acestui articol, Arhiepiscopia Tomisului a trimis un comunicat de presă în care a menționat că „IPS Teodosie este în comuniune cu PF Daniel, nu în supărare”.
Iată textul, în întregime:
„Urmare a informațiilor apărute ieri în spațiul public, care au speculat că IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ar fi fost „deranjat” sau „supărat” de faptul că n-a avut acces auto în curtea Patriarhiei, la aniversarea PF Părinte Patriarh Daniel, motiv pentru care ar fi plecat de la ceremonie, precizăm următoarele:
1. IPS Teodosie nu a avut motiv să fie deranjat, întrucât cunoștea foarte bine protocolul accesului auto în incinta Patriarhiei și nu a intenționat să intre cu mașina în curte, cum, de altfel, nu a intrat nici un alt ierarh.
2. Plecarea Arhiepiscopului Tomisului după ceremonia slujbei solemne de Te-Deum nu s-a datorat unui context de nemulțumire sau supărare, așa cum eronat s-a presupus, ci unui program pastoral încărcat, dinainte stabilit, care nu a putut fi schimbat. Astfel, ierarhul Tomisului a trebuit să se deplaseze până în localitatea Neptun (jud. Constanța), unde a avut dinainte programată o slujbă, după care a fost prezent în binecunoscuta emisiune de dialog cu credincioșii, de la Radio Dobrogea, apoi a oficiat obișnuita slujbă de Acatist, de joi seara, în Catedrala din Constanța.
În concluzie, nu există nemulțumire sau supărare între IPS Teodosie și PF Daniel ci, dimpotrivă, există comuniune și slujire dedicată Bisericii și credincioșilor.
Și pentru că ne-am referit la un moment aniversar, clerul și credincioșii Arhiepiscopiei Tomisului, în frunte cu IPS Teodosie, mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru binecuvântarea de a fi hărăzit în fruntea Bisericii pe PF Daniel, un Patriarh dedicat și potrivit pentru aceste vremuri, și ne rugăm să-i dăruiască să ne păstorească, în continuare, cu patriarhală jertfă, dragoste și înțelepciune, întru mulți și binecuvântați ani.”