În Biserica Ortodoxă, martie este numită „Luna pentru Viață” deoarece se prăznuiește Buna Vestire, considerată sărbătoarea femeii și a mamei creștine. În acest sens, sunt organizate acțiuni pentru combaterea avortului, promovarea și susținerea vieții, anunță Arhiepiscopia Tomisului.
Cu această ocazie, Departamentul Social-Misionar din cadrul instituției va lansa, pe 7 martie, Biroul de consiliere și informare „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” pentru femeia aflată în dificultate și risc de avort (criză de sarcină), cu sediul la Așezământul „Vasiliada” al parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța (str. Ion Neculce, nr. 2G).
„Scopul biroului este promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut, oprirea declinului demografic, informarea privind riscurile și complicațiile majore ale avortului. La nivelul eparhiei a fost creat un grup de specialiști voluntari (duhovnici, psihologi și asistenți sociali) care vor prelua apelurile telefonice (0731365614 sau 0772221186) ale mamelor aflate în dificultate și vor stabili modalități de sprijinire a persoanelor care solicită ajutor. Biroul oferă: servicii gratuite și confidențiale pentru depășirea crizei de sarcină, consiliere psihologică și spirituală, orientare profesională, terapie și ajutor material de urgență”, spune Arhiepiscopia.
O altă acțiune va avea loc, sâmbătă, 19 martie. Este vorba despre cea de-a XII-a ediție a „Marșului pentru Viață 2022: Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”, acțiune prin care se urmărește sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi a civilizaţiei umane. Marșul pentru viață este apolitic.
„Preoții și credincioșii din municipiul Constanța sunt așteptați la ora 13.00, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. În jurul orei 14.00 se va pleca în marș pe următorul traseu: str. Mircea cel Bătrân, Capitol, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (Capela militară), Spitalul Județean Constanța, Poșta Mare, Arhiepiscopia Tomisului.”, spune Arhiepiscopia.