Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a sfidat din nou medicina. Acesta a afirmat că sute de femei cărora medicii le-au spus că nu pot avea copii au născut după ce s-au rugat la sfinți.
IPS Teodosie a spus, în emisiunea la care participă, săptămânal, la postul de radio al arhiepiscopiei, că zeci, chiar sute de femei cărora medicii nu le-au dat nicio şansă de a avea copii au devenit mame după ce s-au rugat la mănăstirea Sfântul Dionisie şi Efrem cel Nou din judeţul Constanţa.
„Multe femei au primit sentinţă de la medicii care le-au consultat, de specialitate, şi le-au spus: nu vă mai osteniţi, nu puteţi să aveţi copii niciodată! Am auzit că dacă te rogi la Sfântul Efrem mereu, insistent, şi la Maica Domnului, se poate contrazice această sentinţă. Şi s-au născut, din cei care au fost, cel puţin la mănăstirea noastră, Sfântul Dionisie şi Sfântul Efrem cel Nou, zeci, chiar sute de copii, în câţiva ani s-au născut acelor femei cărora nu li s-a dat nicio şansă să aibă copii”, a afirmat IPS Teodosie la Radio Dobrogea.
Cine a trăit în concubinaj trebuie să se căiască toată viața
În acest context, arhiepiscopul a vorbit și despre concubinaj, pe care l-a catalogat drept „un păcat greu” care nu îi lasă pe oameni să „urce spre cer”, susţinând că aceia care stau în concubinaj sunt „în slujba celui rău”.
„Am stat patru ani în concubinaj. Vreau să-mi daţi un canon! Acum suntem cununaţi”, i-a scris o enoriaşă arhiepiscopului Tomisului.
Acesta i-a răspuns:
„Toată viaţa de acum înainte să fiţi într-o căinţă pentru cei patru ani! Pentru că atunci aţi fost în slujba celui rău, pentru că aţi stat în patima desfrâului. Toate patimile au ca stăpân al lor pe cel viclean, de aceea acum căiţi-vă şi răscumpăraţi acest păcat greu, că dacă nu-l răscumpăraţi acesta nu vă lasă să urcaţi spre cer”, i-a transmis IPS Teodosie femeii.
IPS Teodosie a sfidat și în alte rânduri medicina. A spus, de pildă, că multe persoane s-au vindecat de cancer după ce s-au rugat. Detalii aici: IPS Teodosie: sfinții vindecă de cancer, valul 4 al pandemiei este programat
V-ar putea interesa și:
IPS Teodosie: fetițele nu ar trebui să poarte cercei
IPS Teodosie: Rugăciunile fumătorilor „nu prea se iau” în considerare
IPS Teodosie se roagă la Dumnezeu să aducă ploaie în Constanța – tehnologia nu intră în ecuație
IPS Teodosie, o nouă controversă: „O femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit”
Elena Lasconi: „IPS Teodosie, o prezență toxică, ce reprezintă coloana rusă din România”
ÎPS Teodosie le spune credincioșilor ce organe pot dona
Nu stiu de ce dl. Teodosie (nu stiu formula corecta de adresare, sunt catolic) este un subiect de presa atat de fierbinte, domnia sa isi exprima pareri personale, probabil fara aprobarea BOR iar daca par absurde ori hilare este meritul exclusiv al domniei sale. Cred ca e bine sa fie reflectate in presa parerile persoanelor importante dar s-ar putea face un rezumat pe luna, nu in fiecare zi cate o ” zicatura”.