Asociația Constanța Altfel, vehiculul care i-a propulsat în funcții pe actualul primar și city manager, Vergil Chițac, respectiv Felicia Ovanesian, este plină de datorii și pierderi.
În anul 2020, asociația a raportat venituri de 113.646 lei și pierderi de 65.191 lei. De fapt, dacă tragem o linie de la înființare (2018) până acum, vom observa că asociația a înregistrat o pierdere de 25.695 de lei.
Să revenim la bilanțul aferent anului 2020 însă. Asociația Constanța Altfel nu are numai pierderi, ci și datorii. Valoarea acestora este de 52.079 lei, adică aproape jumătate din veniturile raportate (113.646 lei). Datoriile sunt de peste trei ori mai mare decât în 2018 (15.058 lei) și de peste 100 de ori mai mari decât în 2018 (52 de lei).
Cifrele acestea arată un lucru. Asociația Constanța Altfel este în pragul insolvenței.
N-o spunem noi, ci specialiștii de la site-ul totalfirme.ro, care au analizat datele financiare ale societății și au folosit un algoritm bazat pe o variantă a modelului Altman. Riscul de insolvență a fost calculat la 89,49%.
Curios – sau poate nu – este că unii dintre membrii asociației sunt oameni cu stare, care nu ar avea nicio problemă să achite datoriile. De pildă, Felicia Ovanesian deține, potrivit propriei declarații de avere, 13 terenuri, peste jumătate de milion de euro în bănci, ceasuri de 300.000 de lei.
De ce este asociația pe pierdere? Una dintre explicații este că fondatorii acesteia știu că pot fi atacați în instanță pentru o parte din acțiunile lor și pot pierde. Există precedent, în Cluj, unde o asociație a pierdut un proces intentat de dezvoltatori imobiliari, a pierdut și e bună de plată. Dacă nu ai nimic în cont, ce să-ți ia, praful de pe tobă?
Și Asociația Constanța Altfel nu are bunuri care ar putea fi executate silit. Active imobilizate nu are, activele circulante au scăzut, de la 61.976 lei în 2018 la 31.385 de lei în 2020, iar capitalul este negativ, a ajuns de la 61.924 lei în 2018 la – 20.694 de lei în 2020.
Asociația Constanța Altfel nu a avut niciun angajat de la înființare până în prezent.