Asociația Dăruiește Aripi a achiziționat un ecograf nou în sprijinul activității medicale a Clinicii de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică de la Spitalul Județean Clinic de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța.
„Recent am finalizat lucrările de modernizare a saloanelor dedicate îngrijirii copiilor cu arsuri din această secție și medicii ne-au anunțat că s-a defectat și ecograful, un instrument extrem de util în stabilirea zilnică a diagnosticelor la copiii cu traumatisme și nou-născuții cu suspiciunea de displazie de șold. Ne-am mobilizat rapid și, cu sprijinul sponsorilor noștri, am reușit achiziționarea acestui ecograf extrem de necesar.”
Alina Pătrăhău – Fondator Dăruiește Aripi
Echipamentul îmbunățește serviciile medicale clinice din cadrul secției, asigurând creșterea calității actului medical prin depistarea malformațiilor la nou-născuți și sugari și patologia curentă traumatică la copii: apendicite, entorse, luxații, fracturi, etc.
În fiecare an, peste 4000 de copii din zona de Sud-Est a României necesită intervenții chirurgicale ce pot fi realizate doar aici, datorită complexității cazurilor și existenței unei echipe multidisciplinare pediatrice, care include chirurgia, neonatologia, oncologia și gastroenterologia.
Asociația mulțumește sponsorilor care răspund prompt la strigătele de ajutor atunci când este nevoie de implicare comunitară în județul Constanța.
Asociația Dăruiește Aripi s-a născut din dorința de a coagula sub aripa ei energia celor care doresc să contribuie la realizarea unor proiecte caritabile care aduc un plus de valoare în comunitate. Fondată în anul 2013, de către Alina Pătrăhău, Dăruiește Aripi este o organizație non-profit a carei misiune este de a contribui la acele schimbări critice în sănătate și educație care influențează în mod major viața copiilor și a familiilor. Sloganul „acțiuni reale pentru probleme reale” subliniază felul în care Dăruiește Aripi alege proiectele pe care le dezvoltă: se folosesc acele resurse umane, financiare și de timp în rezolvarea reală a unor probleme identificate corect.