Asociația Elevilor din Constanța: „Închiderea tuturor școlilor, obligatorie pentru reducerea riscului de contaminare cu coronavirus!”

Asociația Elevilor din Constanța, prima structură independentă de reprezentare a elevilor din România, solicită începerea demersurilor în vederea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ în contextul creșterii alarmante a cazurilor de infectare cu coronavirus.

Reprezentanții elevilor susțin necesitatea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ din România în vederea reducerii interacțiunii constante între copii și, astfel, a riscului de multiplicare a virusului care a curmat mii de vieți în jurul globului și a ajuns și în România, la ora actuală existând 15 cazuri confirmate și alte zeci de persoane suspectate de faptul că ar fi contractat virusul sau aflate în carantină.

Duminică, 8 martie a.c, autoritățile române au anunțat o serie de măsuri adoptate în încercarea de a evita răspândirea virusului nou-apărut, printre acestea numărându-se și elaborarea unei proceduri de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în care este confirmat un caz de COVID-19.

În cadrul aceleiași zile, a fost anunțată măsura prin care sunt interzise întrunirile publice cu peste 1000 de oameni în vederea reducerii riscului de transmitere a virusului de la un individ la altul în cadrul unor colectivități. De asemenea, o serie de universități de medicină au anunțat suspendarea cursurilor, chiar dacă nu a fost confirmat vreun caz de Coronavirus în cadrul respectivelor unități de învățământ universitar.

„Or, dacă corelăm prevederile măsurii luate cu faptul că într-o unitate de învățământ gradul de interacțiune între elevi și, implicit, riscul de contaminare este ridicat, ei aflându-se într-o colectivitate,  unele dintre școli și licee având peste 1000 de elevi școlarizați, putem sesiza necesitatea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ înainte ca acestea să aibă confirmat un nou caz.”, spun reprezentanții AEC.

Astfel, este prevenită răspândirea virusului prin faptul că persoanele infectate, cei care prezintă simptome și, în special, cazurile asimptomatice, nu ajung în contact cu colegii lor sau cu cadrele didactice și nu transmit virusul mai departe. Această măsură a fost adoptată până acum în 13 țări, printre care se numără și Italia, ce au închis școlile la nivel național în efortul de a opri răspândirea virusului.

Amintim faptul că, în urmă cu câteva zile, a fost confirmat, în județul Timiș, cazul unui elev care a contractat virusul de la unchiul său și care, ajuns la școală, a infectat alte două colege. Deci, virusul a fost transmis de la un membru al familiei unui copil și acesta, continuând să meargă la școală, neștiind ce i s-a întâmplat, a intrat în contact cu colegii săi, fiind create, astfel, permise răspândirii COVID-19.

Așadar, Asociația Elevilor din Constanța solicită Comitetul național special pentru situații de urgență și Guvernului României să înceapă demararea procedurilor în vederea suspendării cursurilor tuturor unităților de învățământ. Ușurința răspândirii unui virus în cadrul unei unități de învățământ este alarmantă și în cazul unei banale gripe de sezon, or, în cazul virusul ce a pus în alertă întreaga populația globului, pericolul este iminent.

„Elevii trebuie protejați cu orice preț. Dacă suspendarea cursurilor este necesară pentru a ne asigura că fiecare copil este în siguranță, atunci vom susține această măsură. Iar până la suspendarea cursurilor, autoritățile ar trebui să-și facă treaba și să se asigure că în toate unitățile de învățământ există săpun, dezinfectanți și hârtie.”-Andreea-Sabina Spătariu, președinte AEC


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Votează UNTOLD, festivalul numărul 1 în DJ MAG TOP 100 Festivals

lun mart. 9 , 2020
Fanii festivalului UNTOLD își pot vota festivalul favorit în cadrul competiției DJ MAG TOP 100 FESTIVALS. Pentru acest an, publicația britanică DJ MAG a deschis voturile pentru fanii festivalurilor din întreaga lume. TOP 100 Festivals va lua în calcul și opțiunile unor DJ de top, dar important în clasamentul final […]

V-ar putea interesa și: