La data de 13 aprilie, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi – Postul de Poliție Transporturi Navale Hârșova au desfășurat o acțiune în baza Planului de Măsuri Siguranța și Securitatea pe apă 2024.
Acțiunea s-a desfășurat pe fluviul Dunărea, între orașul Hârșova și satul Ghindărești.
Astfel, polițiștii au identificat doi bărbați, de 30 de ani, respectiv 40 de ani, care ar fi pescuit ilegal scrumbie dintr-o ambarcațiune prevăzută cu motor, cu ajutorul unor plase de pescuit de tip setcă.
În ambarcațiune a fost descoperită cantitatea de 24 de kilograme de scrumbie.
Plasele cu lungimea de 90 de metri, ambarcațiunea și motorul au fost ridicate în vederea indisponibilizării, iar peștele a fost predat unei societăți comerciale de profil.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală potrivit O.U.G. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.
De asemenea, la data de 13 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate prin aplicația eDAC 34 de persoane și au fost verificate 32 de vehicule.
De asemenea, au fost constatate două infracțiuni.
Astfel, polițiștii au identificat, pe malul Lacului Istria, un bărbat, de 49 de ani, care deținea trei plase de pescuit monofilament cu lumgimea de 50 de metri.
Totodată, polițiștii au identificat, în apropierea comunei Istria, un bărbat, de 28 de ani, care transporta 30 de kilograme din specia caras pentru care nu deținea documente de proveniență.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală potrivit O.U.G 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.