Primăria Constanța a amplasat, recent, un semn de parcare interzisă în fața Școlii Gheorghe Țițeica. Au pus și un semn care indică faptul că se ridică mașinile care sunt parcate acolo. Ieri, Confort Urban a ajuns în zonă pentru a începe să îndepărteze autoturismele celor care nu au respectat noile indicatoare.
Măsura este binevenită, pentru că strada este arhiplină când vin și pleacă elevii. În plus, pe o porțiune nu există trotuar, iar copiii sunt nevoiți să meargă pe stradă. Trotuarul se termină brusc în gardul unei case. Aceasta a fost construită cu mulți ani în urmă. Nimeni din primăria nu mai știe exact cum a dispărut trotuarul, nimeni nu a făcut nimic pentru a-l recupera.
Dispariția unor locuri de parcare într-o zonă deja foarte aglomerată va ridica probleme celor care muncesc în zonă și folosesc autoturismul propriu, inclusiv profesorilor. Aceștia, spre deosebire de funcționarii din Primăria Constanța, Consiliul Județean, Prefectura Constanța, nu au locuri rezervate numai pentru ei, eventual delimitate de barieră și păzite de firme specializate, așa cum au instituțiile menționate.
Recomandare: Am vrut să parchez în fața Primăriei Constanța, dar nu eram pe listă
Primăria nu a găsit nicio o soluție pentru a construi locuri de parcare în zonă. Tot ce a putut face a fost să impună plata pentru parcările de pe strada Flămânda și pentru cea de lângă blocurile care au parcarea lipită de gardul școlii. Mulți profesori care au plătit să parcheze acolo și-au găsit mașinile cu ștergătoarele ridicate sau semi vandalizate.
În zonă sunt și câteva garaje, unde ar putea fi construită o parcare supraetajată (sau subterană). Primăria spune că nu poate face nimic pentru că proprietarii au autorizații. O soluție care merită analizată este exproprierea în interesul public.
Vă reamintim că primarul Constanței a promis că locurile de parcare din fața primăriei vor putea fi folosite de oricine, după modelul Oradea.
Pai și noi am avut autorizație am plătit impozit ani de zile la primarie și ne-au demolat garajul pt ca ii deranja pe locatari. Doar ne-a înștiințat ca la data de ….ora….va fi desființată construcția…..cu nr. De inventar…… Acum parchează 2-3 mașini cei care locuiesc acolo.
Buna ziua
Ei se comporta asa datorita stupizeniei, indiferentei, nepasarii si in principal a lipsei de implicare a noastra a constantenilor in problemele urbri. Fara participarea noastra ei vor face tot ce vor si asta in batjocora noastra. Mergeti cat mai multi cetateni la primarie zilnic si solicitati_l pe primar la dmezbateri poate asa va intelege el si cei din primarie ca nu sut de capul lor. Dar repet mergeti zilnic pe capul lor si insistati la o intrevedere cu ei si chemati-l in mijlocul comunitatii pentru avedea cu ochii lui situatiile hilare si lipsite de sens in care traim in orasul nostru. Nu mai fiti lasi cu voi insiva. IMPLICATI – VA in rezolvarea problemelor orasului Constsnta. Eu si multi constanteni intentionam sa mergem luni 18.12, orele 12.00 – 12. 30 laprimarie. Va asteptam pe cat mai multi din toate zonele cu probleme ale orasului.
Va asteptam acolo
Cred că pentru fluidizarea traficului în zonă ar fi indicat bucata de stradă dinspre colțul complexului spre Strada Flămânda să fie facuta cu sens unic.. Tot pentru fluidizare ar trebui șterse ultimele cinci locuri de parcare de pe strada Flămânda colți cu strada Lahovari,deoarece bucata aceea este cu dublu sens ( pana in str. Panselei )..Cei care vin pe sens unic fiin indusi in eroare ca ar avea prioritate ( ptr ca nu citesc semnul ). O sa fac si o sesizare la sc Comfort Urban , dar pana atunci poate citeste cineva abilitat sa faca o cercetare amanuntita si sa ia o decizie..!!? Mulțumesc anticipat..!!