În data de 29.01.2024, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au desfășurat o acțiune tematică pe raza municipiului Constanta pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind opririle și staționările neregulamentare, în urma căreia au aplicat 166 de sancțiuni contravenționale și 309 de puncte penalizare la permisul de conducere, în conformitate cu prevederile Codului Rutier.
Polițiștii au trimis și câteva fotografii din timpul acțiunii. Coincidență sau nu, sunt surprinse două BMW-uri, dintre care un SUV, și un Audi care blocat trecerile de pietoni.
Au fost ridicate 9 autovehicule care au fost transportate in parcul auto al municipalității.
Polițiștii locali atrag atenția asupra importanței respectării prevederilor H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
„Cetățenii sunt rugați să semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 – dispecerat Direcția generală poliția locală Constanța sau la adresa de email: politia.locala@primaria-constanta.ro.”, a anunțat Primăria Constanța.
Ar mai trebui ca de bun simt sa fie informati si soferii. Rutiera are datele detinatorilor
Si eventual sa-si ceara scuze de deranj! Chiar asa!? Amenzile pentru oprire/stationare sunt cele mai mici. Din cauza asta sunt atatia nesimtiti care opresc unde vor, dar si din cauza inexistentei politiei pe strada si a unui singur utilaj de ridicare!