Austria a intrat în lockdown

Hallstatt, Austria
Hallstatt, Austria

Un lockdown de trei săptămâni a început luni în Austria, măsură luată de guvern pentru a limita răspândirea coronavirusului în contextul creşterii masive a numărului de infecţii în al patrulea val al pandemiei de COVID-19, transmite dpa.

Oamenii îşi vor putea părăsi locuinţele doar pentru a merge la locul de muncă, pentru cumpărarea bunurilor de strictă necesitate şi pentru a face activităţi sportive în spaţii deschise. Majoritatea restaurantelor pot vinde produse doar pentru consum acasă, iar evenimentele culturale şi cele sportive de amploare se vor desfăşura fără spectatori.

Totuşi, şcolile sunt deschise, iar părinţii vor putea decide dacă îşi trimit copiii la cursuri sau optează pentru lecţii online.

Aproximativ 14.000 de noi cazuri de COVID-19 au fost consemnate în Austria sâmbătă, conform autorităţilor de la Viena. Incidenţa la şapte zile a atins 1.085 de noi cazuri la 100.000 de persoane. În secţiile de terapie intensivă sunt internaţi în prezent 528 de pacienţi COVID-19, valoarea record a acestui indicator, 611, înregistrându-se în timpul celui de-al treilea val al pandemiei.

Carantina pentru persoanele vaccinate şi pentru cele trecute prin boală se va încheia pe 13 decembrie, iar în cazul persoanelor nevaccinate nu este prevăzut un termen.

Până în prezent, două treimi dintre austrieci sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva SARS-CoV-2.

Austria a devenit prima ţară din Uniunea Europeană care va introduce vaccinarea obligatorie anti-COVID-19, în februarie 2022. Anunţarea noilor măsuri a dus la proteste, 40.000 de oameni ieşind sâmbătă în centrul Vienei pentru a-şi exprima nemulţumirea.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se recondiționează carosabilul pe strada Narciselor. Traficul rutier este restricționat total

lun nov. 22 , 2021
În cartierul Km 4-5 din Constanța continuă procesul de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale. Pe strada Narciselor, se intervine astăzi și mâine cu utilaje pentru turnarea asfaltului, pe tronsonul delimitat de  străzile Progresului și Sergent Nicolae Grindeanu, după ce în cursul săptămânii trecute s-a reabilitat trama stradală pe strada […]
strada-Narciselor-3

V-ar putea interesa și: