Numărul total al deceselor asociate COVID-19 la nivel mondial a depăşit pragul de 10.000, vineri, la ora 3:30 GMT, conform celei mai recente statistici întocmite de Centrul pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor (CSSE) al Universităţii Johns Hopkins din Statele Unite, citat de Xinhua şi Kyodo. Pe 14 martie, cifra era […]
Dintre cele 277 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus, pacienţii cu vârste cuprinse între 19-50 de ani reprezintă 72% din cazuri, cei cu vârste cuprinse între 51-70 de ani reprezintă 20%, iar cei cu vârste de peste 70 de ani, 3%. De asemenea, 5% sunt minori, 51% sunt femei, iar […]
Mirela Matichescu, administratorul public al județului Constanța, a lansat un atac dur la adresa Băncii Naționale a României, despre care spune că este „ruptă de realitate”. „Am văzut în ultimele două zile o serie întreagă de declarații ale consilierului Guvernatorului BNR Adrian Vasilescu, care demonstrează cât de ruptă de realitate […]
Un nou caz de coronavirus, al șaisprezecelea, a fost confirmat la Constanța. „Este vorba despre un băiat în vârstă de 16 ani, întors recent din Anglia. Acesta este internat la Spitalul de Boli Infecțioase.”, a anunțat prefectul Constanței, George Niculescu. Este cel mai tânăr caz din Constanța. Astfel, la nivelul […]
Coronavirusul a ajuns în 166 de țări, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În total, până azi, 19 martie, au fost raportate 207.855 de cazuri. 8.648 de persoane au decedat. Cele mai afectate țări sunt, în ordine, China, Italia, Iran, Spania, Coreea de Sud, Germania, Franța, SUA, Elveția, Marea Britanie, Olanda. […]
Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta principală de alimentare cu apă, din localitatea Băneasa, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, astăzi – 19 martie 2019, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Băneasa.
Măsurile de prevenție contra virusului COVID – 19, printre care și „distanțarea socială”, au schimbat complet modul de lucru, astfel că R.A.D.E.T. nu va mai face citirea mijloacelor de măsurare la finele lunii martie, conform programării. Consumul de energie termică aferent lunii martie va fi estimat, iar după oprirea furnizării […]
Trei șoferi care s-au urcat la volan după ce au băut au acum dosare penale. La data de 18 martie a.c., în jurul orei 18.50, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe strada Amurgului din orașul Ovidiu, […]
Primăria Municipiului Constanța continuă programul de demolare a garajelor și de construcție, în locul lor, a parcărilor moderne. În această perioadă se construiesc noi parcări în zona CET și pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona Bisericii Catolice „Sf. Pius din Pietrelcina” – Padre Pio – Constanța și în zona Trocadero. […]
În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați temporar în străinătate și care au fost afectați de măsurile întreprinse de statele europene pentru gestionarea și prevenirea epidemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de ieri a fost facilitată repatrierea a 100 […]