Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, singura mare unitate de forţe terestre din Dobrogea, organizează în municipiul Constanța o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Armatei României. Astfel, sâmbătă, 28 octombrie, la VIVO! Constanţa, între orele 10.00 şi 18.00, sunteți invitați la o expoziţie de tehnică de luptă, ateliere de prezentare a […]

Pe 26 octombrie, stația de sortare și reciclare a Polaris a fost vizitată de preșcolarii de la Grădinița cu program prelungit nr. 6 Constanța, coordonați de educatoarele Lavinia Enescu și Larisa Mateescu. Vizita a făcut parte din cadrul Programului Național „Săptămâna Verde”. „După ce s-au echipat cu veste, copiii au […]

Pieţele agroalimentare din Constanța aflate în administrarea AFI S.R.L., fostul RAEDPP, vor funcționa după un nou program, adaptat perioadei de iarnă. Schimbarea în orarul piețelor va interveni duminică, 29.10.2023. Astfel, de luni până sâmbătă, piețele vor fi deschise în intervalul orar 07:30 – 18:00, iar duminica între 07:30 și 13:00. […]

Cu ocazia Zilei Naționale a Sustenabilității, ONG-ul Ambasada Sustenabilității în România a realizat un studiu prin care a explorat cum percep românii siguranța zilei de mâine și cât de valida este sintagma “Sustenabilitatea este siguranța zilei de mâine” prin corelarea nevoilor exprimate de cetățeni cu Obiectivele de Sustenabilitate definite de Națiunile […]

Sfântul Dumitru este prăznuit de creștinii ortodocși în fiecare an pe data de 26 octombrie. Sfântul Dimitrie Izvorător de Mir a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu și era fiul voievodului cetății Tesalonicului. Acesta a fost botezat în taină de părinții săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creștinilor. […]

Peste 350 de câini se află în adăpostul public de animale abandonate Constanța și așteaptă să fie adoptați. Adopția unui câine fără stăpân este gratuită și nu implică alte costuri financiare față de achiziționarea unui animal de la un crescător autorizat sau  de la un pet shop. De asemenea, adăpostul […]

Schimbările climatice reprezintă o „amenințare existențială” la adresa vieții pe Pământ, a avertizat marți un grup de oameni de știință de renume, într-un raport care analizează fenomenele meteorologice extreme din 2023 și eșecul umanității de a acționa, potrivit AFP, scrie Hotnews.ro. Studiul, publicat în revista BioScience, a examinat 35 de […]

De la 01 ianuarie 2024, ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune. Primăria Constanța a anunțat că, începând cu data de 02.11.2023, se depun cererile, însoțite de documente justificative, pentru accesarea venitului minim de incluziune. Venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar […]