Până astăzi, 12 martie, ora 10.00, la nivel național au fost confirmate 48 de cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României. Dintre cei 48 de cetățeni care au contactat virusul, 6 au fost declarați vindecați și au fost externați. Pe teritoriul României, în carantină […]
Este o situație de urgență națională, iar populația trebuie protejată! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că protejarea oamenilor în fața COVID – 19, prin toate măsurile care pot fi dispuse, este indiscutabil obligatorie! Federația noastră solicită Ministerului Educației și Cercetării să dispună de urgență inspectorilor și directorilor să nu […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, pe numele unui cetățean român, în urma descoperirii împreună cu lucrătorii vamali, într-un container sosit din China, a unor bunuri în valoare de peste 68.000 lei. În […]
Primăria Municipiului Constanța desfășoară acțiuni de informare și prevenție în tot orașul pentru prevenirea infectării și răspândirii noului coronavirus, COVID-19. Echipe mixte formate din polițiști locali și inspectori ai Serviciului de Sprijinire și Îndrumare Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au început de ieri după-amiază să lipească afișe […]
Pregătirile pentru festivalurile UNTOLD și NEVERSEA merg înainte, au anunțat organizatorii, marți, printr-un comunicat de presă. „UNTOLD este o organizație responsabilă, care pune întotdeauna siguranța fanilor săi pe primul loc. Așa cum am obișnuit și până acum, prin colaborările pe care le avem cu toate autoritățile, oferim un exemplu de […]
Pasionații de etnografie sunt invitați să facă o călătorie simbolică în trecut, pentru a descoperi ocupațiile locuitorilor din satele dobrogene din urmă cu 50-60 de ani, fie ei români, aromâni, bulgari, turci, tătari, ruși lipoveni sau țigani nomazi. Expoziția temporară „Gospodăria tradițională din Dobrogea” vă întâmpină cu obiecte din colecțiile […]
Dobrogea TV devine, începând de astăzi, cel mai important creator de programe de televiziune în regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră. Dobrogea TV se apropie de sărbătorirea primului deceniu de activitate, aflându-se în plină dezvoltare. Dacă, până acum, postul putea fi vizionat doar câteva ore, de astăzi emite în regim […]
Toți elevii din municipiul Constanța beneficiază de transport gratuit cu autobuzele CT BUS, începând din data de 5 martie 2020. „Începând de astăzi, toți elevii constănțeni pot circula gratuit cu autobuzele CT BUS. Dacă până acum elevii aveau o reducere de 50% la plata abonamentului, la fel ca și studenții, […]
Stimați colegi, Stimați studenți, Suntem în perioada în care alegem direcția Universității noastre pentru următorii patru ani. Una dintre prioritățile mandatului meu a fost întărirea imaginii și a încrederii în UOC. Consider că am reușit, împreună cu echipa mea și împreună cu voi, membrii comunității, ca UOC să fie cea […]
Ca urmare a campaniei de eliberare a domeniului public de garaje, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă să reorganizeze spațiile existente și să amenajeze noi locuri de parcare în toate zonele orașului. Pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu din cartierul Anadalchioi, au fost demarate lucrările de infrastructură pentru […]