Românii își riscă banii pe pariuri și criptomonede. Jocurile de noroc au ajuns la un volum de 10 miliarde de lei, iar 8% din populație investește în criptomonede. Specialiștii atrag atenția că aceste obiceiuri reprezintă un pericol real pentru stabilitatea economică a familiilor și a țării. Românii se joacă cu […]
Principalul suspect în cazul celor două crime de pe litoral, Niculae Mitrea, zis Șacalul, avea antecedente penale grave care ar fi trebuit să-i pună în gardă pe anchetatori despre cât de periculos este, a descoperit ziarista Andreea Filip pentru Observator News. „În 2015 a fost prins întreținând relaţii sexuale cu […]
Un constănțean atrage atenția asupra modului în care arată Școala Gimnazială nr. 36. Acesta ne-a transmis câteva impresii, dar și un mesaj pentru primarul orașului. „Luni, cică începe școala. Unii o așteaptă cu emoții, alții cu indiferență (bine că le-au mărit salariile). Cei care trebuie să se ocupe de organizarea […]
Rețele Electrice Dobrogea a anunțat unde va întrerupe curentul electric în umrătoarea perioadă. Lucrările sunt necesare „pentru a menține administrarea și funcționarea optimă a rețelei de distribuție a energiei electric”, spun reprezentanții societății. Județul Constanța Ziua / Data Localitatea, strada afectată Orar Vineri, 06 septembrie 2024 Municipiul Constanța, cu stația […]
Un clip postat pe platforma X, în care un american este de-a dreptul șocat de ce vede în România, a strâns peste 12 milioane de vizualizări. Turistul ajunge într-un oraș din vestul României și este foarte mirat că, spre deosebire de Statele Unite ale Americii, scaunele și mesele pe care […]
Azi dimineață, la ora 07.00, mai mulți constănțeni care locuiesc în Faleză Nord din Constanța erau treziți nu de ploaie, ci de cursele acestor tineri, care au încercat că urce cu ATV-ul un mic deal. Au și reușit de câteva ori. Nici gardul viu nu le-a stat în cale. Mai […]
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a vorbit despre bolile psihice și legătura lor cu păcatele oamenilor, sfidând din nou medicina. Astfel, el s-a referit inclusiv la problemele de sănătate ale copiilor, context în care a vorbit despre greșelile adulților. În opinia lui IPS Teodosie, bolile psihice sunt „slăbiciuni”. Înaltul prelat consideră […]
Solid Residence ridică ștafeta pe piața imobiliară de la malul mării. Cel mai nou complex semnat de Solid House surprinde printr-o arhitectură spectaculoasă, în prima linie la Lacul Siutghiol, facilități exclusive și unități rezidențiale de lux. Solid Residence Skyline este caracterizat de o viziune originală, conturată în jurul eleganței, excelenței […]
Garsonierele de doar 11 metri pătrați din Cluj-Napoca, cu anunțuri de închiriere care s-au viralizat de mai multe ori pe rețelele de socializare din cauza prețurilor mari, au ajuns să coste la vânzare aproape 40.000 de euro, arată Actual de Cluj. Ziarul local amintește că este vorba de garsoniere în […]
Silvia Coman, medic, activist care a luptat pentru drepturile bolnavilor de cancer, s-a stins din viață. Era și ea pacient oncologic. Anunțul tragic a fost făcut de Asociația Magic: „Medic, mamă a doi copii, frumoasă ca un înger – o frumusețe strălucitoare, și fizică, și sufletească – luptătoare curajoasă și […]