Autoturism în valoare de aproximativ 30.000 de euro confiscat în Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche – județul Constanța au descoperit un autoturism, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, ce figura ca fiind în atenția autorităților din Spania.

În data de 16.02.2020, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean bulgar, în vârstă de 38 de ani, conducând un autoturism marca RAV4, înmatriculat în Spania.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că mașina figurează cu alertă bun pentru control specific, introdusă de autorităţile din Spania. De asemenea, s-a constatat că autovehiculul prezintă mai multe semne de falsificare a elementelor de identificare.

Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a împrumutat autoturismul și nu are cunoștință despre faptul că mașina ar fi avut probleme.

Mijlocul de transport, în valoare de 142.500 de lei (aproximativ 30.000 de euro), a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

PSD și Pro România ar putea forma o alianță pentru alegerile locale

Dum feb. 16 , 2020
PSD și Pro România ar putea forma o alianță pentru alegerile locale din 2020. O astfel de alianță ar fi „de bun augur”, susţine primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, preşedintele PSD Bucureşti. „Noi ne dorim, înţeleg că şi PRO România îşi doreşte (o alianţă – n.r.). Vom discuta şi […]
decebal fagadau mircea dobre psd pro romania constanta

V-ar putea interesa și: