Constanța 100% vă prezintă averile candidaților la alegerile parlamentare. Elena Băsescu, candidat PMP pentru un post de deputat, mamă a trei copii, nu muncește, dar și-a cumpărat un BMW X6 40i în acest an, mașină care poate ajunge la 90.000 de euro.
Un astfel de model are 340 de cai putere, atinge suta de kilometri în 5,5 secunde. Are tracțiune 4×4 și un motor de 3 litri. E puțin mai greu de manevrat în orașele aglomerate, din cauza lungimii de 4,935 metri.
Elena Băsescu nu are nicio locuință, potrivit declarației de avere. Nu are nici terenuri. Are însă bijuterii de aur și argint și ceasuri în valoare de circa 40.000 de euro, achiziționate în perioada 2007 – 2014.
Mai are peste 136.000 de euro în conturi, bani depuși în 2012, respectiv 2018.
Singurele venituri sunt alocația copiilor (38.688 lei pe an) și pensia alimentară de 60.000 de lei. Așadar, un venit de 8.224 lei pe lună.
Elena Băsescu este și femei de afaceri. Are o firmă, Elena Basescu & Kids S.R.L., care are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet. Potrivit Confidas.ro, în 2019 a avut o cifră de afaceri de 24.964 lei și pierderi de 11.041 lei. De asemenea, avea datorii de 39.865 lei.
Elena Băsescu a fost europarlamentar, dar și angajată a Camerei de Comerț a României.
Citește și: Claudiu Palaz: oportunistul
Mașina din fotografie este un BMW X6 40i cu rol ilustrativ.
E de o modestie de apreciat. In conditia in care este fiica Sefului Valizelor cu Bani, a Sefului Banilor moartea Dusmanilor si prietenul Tiganilor. Chiar e modesta, Laudabil de modesta. E ca si cum si-ar fi luat Dacia Sandero in loc de Rolls Royce.