Șeful Statului Major al Armatei Române, generalul Daniel Petrescu, a declarat că România și navele comerciale din apele teritoriale ar putea fi lovite, din greșeală, de rachetele și dronele Rusiei. A mai spus că Rusia bruiază „activ și constant” comunicațiile GPS, ceea ce provoacă riscul producerii unor coliziuni între navele aflate în apele teritoriale române sau cele care intră în zonele supuse restricțiilor de navigație.
Șeful Armatei Române a făcut aceste declarații miercuri, la Forumul Euroatlantic de Reziliență, el spunând că la acest moment nu se întrevede finalul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, iar România și Europa trebuie să se pregătească pentru o confruntare pe termen lung cu regimul Federației Ruse.
El a exemplificat cu atacurile lansate constant de Rusia asupra porturilor ucrainene, aproape de frontiera României, care îi afectează și pe locuitorii din Delta Dunării.
„Există un risc constant, asociat probabilității tot mai mari de producere a unor incidente la granița NATO, provocate de posibilitatea ca anumite drone sau rachete să dea rateuri. Infrastructura României sau navele comerciale din apele teritoriale (ale României) ar putea fi lovite din greșeală. Acțiunile active și constante ale bruiajului rusesc afectează comunicațiile GPS, ceea ce provoacă riscul producerii unor coliziuni între navele aflate în apele teritoriale române sau cele care intră în zonele supuse restricțiilor de navigație de către Rusia”, a declarat șeful Armatei Române.
El a vorbit și despre un alt pericol – minele marine aflate în derivă în Marea Neagră.
Generalul a subliniat că războiul Federației Ruse în Ucraina a destabilizat în mod fundamental regiunea Mării Negre și a provocat sentimente de insecuritate în rândul țărilor riverane, cu repercusiuni asupra mediului de securitate.
„Marea Neagră a devenit o zonă de operații militare a Rusiei. De aici, sunt lansate rachete spre Ucraina, asupra infrastructurii sale civile ori militare. Regiunea a devenit scena unor tot mai frecvente acțiuni militare, cu incidente maritime și acțiuni care limitează libera circulație a navelor”, a declarat generalul Daniel Petrescu, citat de Digi 24.