Bani pentru o nouă creșă în Valu lui Traian

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat finanţarea a încă 24 creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul guvernamental de construire de creşe „Sfânta Ana”, a anunţat, marţi, ministrul Cseke Attila. Una dintre ele este în comuna Valu lui Traian.

Potrivit unui comunicat al MDLPA, cu aceste unităţi de învăţământ antepreşcolar, Ministerul Dezvoltării finanţează, până în prezent, în total 253 de creşe, dintre care una a fost deja construită şi predată autorităţilor locale, la sfârşitul anului trecut, la Fălticeni.

Astfel, arată sursa citată, în localităţile Teiuş (jud. Alba), Bran (jud. Braşov), Valu lui Traian (jud. Constanţa), Sic (jud. Cluj), Dragomireşti (jud. Dâmboviţa), Cristuru Secuiesc (jud. Harghita), Ciurea (jud. Iaşi), Cristeşti (jud. Mureş), Săbăoani (jud. Neamţ), Zăneşti (jud. Neamţ), Băneşti (jud. Prahova), Lipăneşti (jud. Prahova), Crişeni (jud. Sălaj), Jibou (jud. Sălaj), Tufeşti (jud. Brăila), Scorniceşti (jud. Olt), Frătăuţii Vechi (jud. Suceava), Vama (jud. Suceava) şi Zvoriştea (jud. Suceava) va fi construită câte o creşă mică (pentru câte 40 de antepreşcolari), precum şi alte cinci creşe medii (pentru 70 de antepreşcolari) în Botoşani, Bonţida (jud. Cluj), Lunguleţu (jud. Dâmboviţa), Turceni (jud. Gorj) şi Odorheiu Secuiesc (jud. Harghita).

„Prin construcţia acestor 24 creşe, creăm 1.110 de noi locuri pentru copiii din aceste localităţi. Ministerul Dezvoltării construieşte creşe moderne şi prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parţial din surse regenerabile”, a precizat ministrul dezvoltării, citat în comunicat.

Conform MDLPA, în 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un amplu program pentru construirea de creşe, prin care vor creşte semnificativ locurile din creşele de stat.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cristina Dumitrache, PSD: „Competența și performanța au fost cele două criterii de selecție pentru propunerile de miniștri social-democrați”

mar iun. 13 , 2023
Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social-Democrat a fost desemnat azi în funcția de premier, urmând ca în cel mai scurt timp să-și întemeieze cabinetul convenit la nivelul Coaliției de guvernare. „Competența și performanța au fost cele două criterii de selecție pentru propunerile de miniștri social-democrați.”, a precizat Cristina Dumitrache, deputat PSD. […]
cristina dumitrache

V-ar putea interesa și: