Polițiștii Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au fost sesizați pe 2 noiembrie, în jurul orei 14:00, cu privire la dispariția lui NEDELCU PAUL, în vârstă de 66 de ani. Acesta a plecat de la domiciliul său pe 25 octombrie și nu a mai revenit de atunci.
Bărbatul are aproximativ 1,72 m înălțime, 70 kg, ochi căprui, păr cărunt și calviție parțială. În ziua dispariției, purta o cămașă albă, pulover gri, geacă tip fâș de culoare închisă, pantaloni gri și pantofi negri.
Oricine deține informații despre această persoană este rugat să contacteze numărul de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, la numărul 0241.611.364.