Mircea Băsescu a fost condamnat, joi, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, decizia Curţii de Apel Constanţa fiind definitivă.
Decizia este definitivă astfel că Mircea Băsescu s-a și predat la sediul ISJ, unde a ajuns cu propria mașină, un Mercedes S Klass, condus de șoferul său.
Judecătorii au menţinut, în acelaşi dosar, decizia Tribunalului Constanţa în cazul lui Marian Căpăţână şi l-au condamnat pe acesta la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 265.000 de euro de la Marian Căpăţână, dar şi ridicarea sechestrului instituit pe bunurile lui Mircea Băsescu.
”Din perspectiva noastră este o decizie nedreaptă, dar este o decizie definitivă a unei instanțe de control judiciar, care consfințește o hotărâre a Tribunalului Constanța, pe care trebuie să o respectăm. Sigur că, în funcție și de excepția de neconstituționalitate invocată de Mircea Băsescu, care se va judeca pe 30 iunie la Curtea Constituțională, și în funcție de motivarea instanței de apel, care cel puțin în aparență pare contradictorie, cel puțin cu hotărârea penală, vom vedea ce căi extraordinare de atac avem în țară și eventual la Curtea Europeană”, a declarat Nelu Tașcă, avocatul lui Mircea Băsescu, imediat după ce acesta s-a predat.
Acesta a precizat că valorile obținute din traficul de influență se confiscă, dar în acest caz lui Mircea Băsescu nu i-a fost confiscată nicio sumă de bani. Avocatul a subliniat că a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din infracțiunea de trafic de influență, respectiv fraza care spune că lasă să se creadă că are influență asupra unei magistrați sau a unor funcționari publici. ”În baza acestei expresii a fost condamnat Mircea Băsescu”, a spus avocatul, care a precizat că Mircea Băsescu a primit vestea ”cu nemulțumire”.
Magistraţii Tribunalului Constanţa i-au condamnat, în primă instanţă, pe 8 ianuarie 2016, pe Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, iar pe Marian Căpăţână la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Cei doi au fost arestaţi preventiv şi la domiciliu din 19 iulie 2014 până în 24 iunie 2015.
Magistraţii au mai dispus în cazul celor doi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi aleşi în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Pe de altă parte, instanţa a respins ca nefondată cererea formulată de Florin Anghel de restituire a sumei de 600.000 de euro pe care membrii familiei acestuia susţineau că i-ar fi dat-o drept mită lui Mircea Băsescu pentru a interveni pentru obţinerea unei decizii favorabile într-un dosar al lui Bercea Mondial.
Mircea Băsescu a fost judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări realizate pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris pe pagina sa de Facebook, după condamnarea fratelui său la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, că nu va comenta decizia pentru că este definitivă, indiferent de opinia sa.
„În privinţa condamnării fratelui meu nu am de făcut nici un comentariu, fiind o hotărâre definitivă a instanţei, indiferent ce cred eu. Este o hotărîre definitivă prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare, dar măcar Curtea de Apel Constanţa nu a mai reţinut obligaţii de plată din cîte înţeleg”, a scris fostul preşedinte pe Facebook.
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa l-au condamnat pe Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României Traian Băsescu, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care acesta a fost acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel.
Decizia este definitivă astfel că Mircea Băsescu trebuie să se predea de îndată pentru încarcerare.
Judecătorii au menţinut, în acelaşi dosar, decizia Tribunalului Constanţa în cazul lui Marian Căpăţână şi l-au condamnat pe acesta la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 265.000 de euro de la Marian Căpăţână, dar şi ridicarea sechestrului instituit pe bunurile lui Mircea Băsescu.
Mircea Băsescu ar putea sta doar patru luni în închisoare, informează Digi 24. El are dreptul să ceară eliberarea condiționată. Această perioadă mult scurtată de detenție este urmarea faptului că Mircea Băsescu a stat mai mult timp în arest preventiv și la domiciliu și a depășit vârsta de 60 de ani așa că oricum făcea doar o treime din pedeapsă