La data de 31 martie a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, doi minori, de 15 ani, respectiv 17 ani, și doi bărbați, de 45 de ani, respectiv 47 de ani, s-au agresat fizic reciproc, pe bulevardul Aurel Vlaicu, pe fondul unui conflict spontan.
„Cei doi minori și bărbatul de 47 de ani au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, minorul de 15 ani prezentând leziuni traumatice care ar fi putut fi produse cu un corp tăietor-înțepător.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice.