Marți, 11 iunie, în Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” de la Mihail Kogălniceanu vor fi organizate două evenimente importante pentru Forțele Aeriene Române.
La ora 11.30, va avea loc ceremonia de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Finlandeze sosite în România la începutul acestei săptămâni. Detaşamentul finlandez, constituit din aproximativ 90 de militari (piloți și personal tehnico-ingineresc) şi cele șapte aeronave F-18 Hornet, vor executa, împreună cu militari ai Forțelor Aeriene Române și militari ai Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (Enhanced Air Policing) sub comandă NATO, pentru aproximativ două luni.
În a doua parte a activității este planificată marcarea oficială a începerii lucrărilor la noua pistă de decolare – aterizare a bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu, prima pistă cu destinație militară construită în România, după 1990.
„Întregul proiect de investiții pentru modernizarea și extinderea bazei are o valoare totală de aproximativ 12,173 miliarde lei, fără TVA, iar finalizarea acesteia este estimată a avea loc în aproximativ 240 de luni de la aprobarea acestuia, care a avut loc în anul 2021. În final, suprafața bazei va fi de circa 2800 de hectare.”, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.
Recomandări:
20 de ani ?? Sunteti nebuni?
Va imaginati ca va fi si prima tinta a rusilor. Noi ce vina avem?
Nare decât sa vina…oricum ca tehnologie militara au rămas un urma
Noi nu avem nici o vină, rușii oricum ar fi ne-au luat la țintă cu sau fără NATO. Noi trebuie să ne pregătim, să îi ținem pe bolșevici la respect ( cît mai departe de noi ).
Buna ziua
Se continua cumpărarea României cu hectarul. Acum incepe invadarea de facto a țării de către criminalii americani. Rușine trădătorilor acestui neam care au uitat ptr că nu au învățat istorie cine ucidea și distrugea in România după 23.08.1944 românii în București și Ploiești în general&armata americană criminala. Pe noi cetățenii acestei țări ne-a întrebat cineva daca dorim cizma ucigașă americană? Nu, pentru că vânduții acestui neam din fruntea țării nu au legătură cu țara și poporul român. Trebuia obligatoriu un referendum pentru a cere acceptul poporului român daca vrea și fie târât Intr un război care nu este al lumii, ci al criminalității americane. Referendum
Boleșevic nenorocit !
Îi așteptai pe Ivan și tovarășii lui ?
Comunist cu siguranță!!
„Ioane”, tu nu ești Ion al nostru – ești Ivan Ivanovici Ivanov, cu alte cuvinte: din tată în fiu, și tot așa, până la cei 30.000 (!!!!!!????) plantați în Țara Românească și Moldova de ocupantul general Kiseleff. Acum, că va aflat toată lumea, în curând veți fi, vorba lui Ion Creangă, „p a ș o l na turbinca!!!! „
Ioane, ești un mare prost!
Tu ori ești prost ori ești idiot ,auzi cizma americană ,pleacă în Rusia la miere și lapte dacă nu-ți place aici
E cel ma-i bine /sa nu mai auzim de rusi sunt satul de ei
E cel ma-i bine /sa nu mai auzim de rusi sunt satul de ei (omoară copii și femei)
Si eu sunt Ion! Si eu gandesc la fel! Credeti ca daca jigniti pe cei ce nu va impartasesc frica si frustrarea veti dezarma pe cineva? Ion reprezinta gandirea a 85 la suta dintre romani, speriatilor si sorosistilor! Peste tot, comentariile sunt pline de veninul, frica si frustrarea catorva anti- suveranisti . Romania trebuie sa fie a romanilor, nu a mafiei habsburgice europene, ori a iudeo-masoneriei globaliste care vrea sa sa ne converteasca in sclavi fara libertate si personalitate.
Ne vor târâ într-un război care va duce la dispariția României.
Ne vor târâ într-un război care va duce la dispariția României.