Bill Gates a deținut ani de zile acțiuni la Fondul Proprietatea, pe care însă le-a vândut recent. Fondul Proprietatea deține participații la mai multe companii importante din România, inclusiv 20% din Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, care administrează porturile românești.
Prin intermediul fundaţiei caritabile pe care o controlează împreună cu fosta sa soţie, Melinda, Bill Gates, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri la nivel mondial şi cofondator al Microsoft, a vândut toate acţiunile pe care le avea la Fondul Proprietatea, scrie ZF.
Vânzarea a avut loc chiar înainte ca fondul să anunţe că va începe procesul de listare a Hidroelectrica, „perla“ energiei româneşti.
La final de 2021 (cele mai recente date), în portofoliul de investiţii al fundaţiei caritabile a lui Bill Gates nu mai figurează investiţia la Fondul Proprietatea, cea care la final de 2020 avea o valoare de 3,6 mil. dolari (18 mil. lei), iar la final de 2019 circa 8,8 mil. dolari (45 mil. lei).
Investiţiile erau prin intermediul certificatelor de depozit globale, adică acţiunile Fondului Proprietatea tranzacţionate pe bursa de la Londra.