Biserică monument istoric, restaurată cu 11 milioane lei, fonduri europene

Primăria Municipiului Mangalia a demarat, recent, lucrările de reabilitare și restaurare a bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – clădire monument istoric.

Proiectul este finanțat din fonduri europene și are o valoare de peste 11 milioane de lei. Lăcașul de cult, cu o vechime de peste 100 de ani, inclus în lista Monumentelor Istorice din județul Constanța, va fi reabilitat din punct de vedere arhitectural și va fi dotat cu toate echipamentele necesare pentru buna desfășurare a activității specifice. Vor fi refăcute fațadele, pictura murală exterioară și interioară și va fi consolidată structura de rezistență. De asemenea, alte intervenții presupun sistematizarea curții bisericii și refacerea perimetrului clădirii, precum și reabilitarea tuturor instalațiilor și a unui lumânărar. Toate cele patru fațade ale monumentului istoric sunt considerate reprezentative.

„Imediat ce problemele lăcașului de cult au fost semnalate de către conducerea parohiei, am elaborat și depus documentațiile necesare pentru obținerea finanțării. A fost un parcurs greu, având în vedere încadrarea clădirii în patrimoniul istoric, dar, iată că, astăzi, suntem cu schela în interiorul bisericii pentru a pune în valoare acest monument istoric”, a precizat edilul Mangaliei, Radu Cristian.

În prezent, Primăria Mangalia are în derulare încă două proiecte cu fonduri UE, care vizează reabilitarea infrastructurii în stațiunile Saturn și Neptun.

„Precizez că toate aceste proiecte cu fonduri UE, la care am început lucrările în această toamnă, au fost depuse pe noile axe de finanțare europeană în anii 2016 și 2017. Am intrat cu lucrările în teren, după 2-3 ani de întocmire, analiză și evaluare a tuturor documentațiilor tehnice aferente acestora, precum și după parcurgerea etapelor legale de licitație. Din păcate, unii politicieni locali dezinformează populația că am început lucrările în anul preelectoral. Toți cei interesați pot verifica traseul documentelor, care sunt publice atât la Primăria Mangalia, cât și la instituțiile guvernamentale”, a subliniat primarul Radu Cristian.

El a mai spus că, în perioada imediat următoare, vor fi alte trei proiecte cu fonduri UE, respectiv modernizarea falezei Mangalia – Saturn, reabilitarea unui număr de 17 străzi din municipiul Mangalia, precum și modernizarea pieței centrale a orașului.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ecologizarea zonei din dreptul navei Queen Hind, aproape de final

lun dec. 2 , 2019
Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța continuă ecologizarea zonei din dreptul navei Queen Hind, urmând să preia ultimele cadavre de animale din zona delimitată de barajele antipoluante. „Menționăm că încă de sâmbătă dimineața în bazinul portuar Midia nu mai sunt cadavre de animale.”, a precizat Daniela Șerban, directorul general […]

V-ar putea interesa și: