Duminică, 26 august, se vor încheia cursurile celei de-a treia ediții a Școlii de vară organizată de biserica „Sfântul Mina” din Constanța.
147 de copii, cu vârstele între 2 și 14 ani, care și-au petrecut vacanța în curtea bisericii, vor marca „absolvirea” școlii de vară printr-un program artistic pe care-l vor prezenta duminică, după Sfânta Liturghie, în jurul orei 12.00.
Celebra artistă constănțeană Ileana Șipoteanu, prezentă la eveniment, va interpreta câteva melodii pentru cei mici. Va urma un moment de balet pe muzica operei „Lacul lebedelor”, iar în încheiere se va dansa pe melodia lui Daniel Iordăchioaie, „Mă-ntorc la tine mare albastră” (compozitor regretatul Dumitru Lupu).
Totodată, în tinda bisericii, va fi vernisată și o expoziție de desene realizate de către copii pe parcursul Școlii.
Copiii vor fi răsplătiți cu diplome și premii – rechizite pentru noul an școlar. Voluntarii vor fi recompensați cu diplome de merit, iar coordonatorii atelierelor cu diplome de excelență.
Toți credincioșii prezenți vor primi cadou câte o metanie lucrată în cadrul Școlii de vară.