Bișnițarii de pe plajele din Mamaia, Eforie și Saturn, amendați de polițiști

Persoană amendată pentru comerț ambulant (foto: arhivă Constanța 100%)

Bișnițarii de pe plajele din Mamaia, Eforie și Saturn au fost amendați de polițiști.

IPJ Constanța a anunțat că, la data de 19 iulie, în intervalul orar 10.00 – 12.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite de comerț pe raza stațiunii Saturn.

În acest context, polițiștii au legitimat 12 persoane, dintre care 8 au fost conduse la sediul poliției pentru verificări, fiind oprite pentru control 8 autovehicule. Totodată, au fost verificate două societăți comerciale.

Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 6.370 de lei, dintre care 8 la Legea nr. 12/1990R privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 3 la O.U.G. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice.

În aceeași zi, în intervalul orar 12.00 – 16.00, polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică al I.P.J. Constanța și ai secțiilor rurale au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite de comerț pe raza stațiunilor Eforie și Mamaia.

Polițiștii au legitimat 37 de persoane și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 11.250 de lei, toate la Legea nr. 12/1990R privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Activități preventive în sudul litoralului românesc

La data de 19 iulie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Constanța, alături de specialiști din cadrul Centrului Regional de Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa și ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, au continuat seria activităților desfășurate în taberele de copii veniți în vacanță pe litoral.

Astfel, elevii sosiți în centrele de agrement din localitățile Eforie Sud și 2 Mai, au avut ocazia să afle, în cadrul unor discuții interactive, care sunt pericolele asociate prezenței lor pe plajă și care sunt modurile de operare preferate de infractori.

Polițiștii au prezentat câteva reguli necesare pentru protecția lor, dar și în ceea ce privește siguranța bunurilor și valorilor pe care le dețin. De asemenea, au fost  descrise vulnerabilitățile la care se expun adolescenții prin consumul de substanțe interzise.

Activitatea a fost desfășurată în cadrul Campaniei,,Vacanță în siguranță fără droguri” și Priorității naționale de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor.         


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Bișnițarii de pe plajele din Mamaia, Eforie și Saturn, amendați de polițiști

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Catargul de 80.000 de euro din fața Pavilionul Expozițional nu mai are steag

sâm iul. 20 , 2019
UPDATE. Mai mulți cititori ne-au semnalat faptul că ieri după-amiază steagul era din nou pe catarg. Catargul de 80.000 de euro din fața Pavilionul Expozițional din Constanța nu mai are steag. Este vorba despre stâlpul construit în fața clădirii, la inițiativa lui Claudiu Palaz, vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța și […]

V-ar putea interesa și: