Boboteaza aduce restricții de circulație în Constanța

boboteaza
Bobotează, 2016. Traficul în zona peninsulară este blocat de procesiunea religioasă

Botezul Domnului va fi cinstit la Constanța și în acest an printr-o serie de manifestări religioase. Primăria impune, cu această ocazie, o serie de restricții de circulație.

Sâmbătă, 05 ianuarie 2019, de la ora 05:30, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” va fi săvârșită Sfânta Liturghie, urmată de Slujba de Sfințire a Apei în fața Catedralei. Duminică, în ziua de Bobotează, de la ora 07:00, va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 11:00, va avea loc o procesiune pe faleza Cazinoului, unde va avea loc slujba de Sfințire Mare a Apei. Nu va lipsi nici tradiția aruncării și recuperării Sfintei Cruci din Marea Neagră.

Pentru ca evenimentul religios să se desfășoare în condiții optime, circulația autovehiculelor în zona peninsulară va fi restricționată după cum urmează:

  • în perioada 04 ianuarie 2019, ora 18:00 și 06 ianuarie 2019, ora 14:00, nu se va circula pe strada Arhiepiscopiei, pe tronsonul delimitat de strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta.
  • în data de 05 ianuarie 2019, parcarea autovehiculelor va fi interzisă, începând cu ora 16:00, pe bulevardul Regina Elisabeta, în zona Vraja Mării – Acvariu.
  • duminică, 06 ianuarie 2019, nu se va circula pe strada Arhiepiscopiei, tronsonul cuprins între strada profesor Doctor Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta și nici prin intersecția străzilor Termele Romane, Revoluția din 22 decembrie 1989 și bulevardul Regina Elisabeta.
  • tot duminică, în intervalul orar 06:00 – 09:00, taximetrele nu vor mai staționa în stația din zona Poarta 1.

De asemenea, în funcție de valorile de trafic, vor fi dispuse măsuri suplimentare de restricționare a traficului pe strada Termele Romane dinspre strada Traian și pe bulevardul Regina Elisabeta de la intersecția cu strada Arhiepiscopiei spre faleza Cazinoului.

Pentru conducătorii auto sunt disponibile următoarele parcări: parcarea de pe strada Traian, în zona instanțelor de judecată, parcarea de pe strada Termele Romane și parcarea de la Poarta 1.

Pentru ca circulația să se desfășoare în condiții optime, Primăria Municipiului Constanța recomandă constănțenilor care vor lua parte la ceremonialul religios să folosească mijloacele de transport în comun, mijloacele de transport alternative ori să aleagă deplasarea pietonală. În acest fel se vor evita blocajele auto în zona peninsulară a orașului.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Riscă un an de închisoare și 150.000 de euro amendă pentru că au tăiat un porc

mie ian. 2 , 2019
Poliția din Anzio, Italia, a reţinut patru români şi un italian după ce au tăiat un porc în curtea în care locuiau. Oamenii legii au fost alertaţi de vecinii îngroziți de sunetele puternice scoase de porcul sacrificat, scrie Il Messaggero. Poliţiştii, conduşi de sergentul Sergio Ierace, au descoperit porcul ucis […]
porc italia

V-ar putea interesa și: