Bogdan Huțucă, președintele Organizației Județene a PNL Constanța, și Silviu Coșa, prefectul județului Constanța, fac parte din noua echipă de conducere a Partidului Național Liberal condus de Florin Cîțu.
Cei doi a obținut victorii clare în fața contracandidaților, în cadrul Consiliul Naţional al PNL, care s-a reunit azi pentru a alege secretarul general, prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii şi pe ceilalţi membri ai Biroului Executiv al partidului, după ce Florin Cîţu a fost ales de Congres preşedinte al formaţiunii.
Bogdan Huțucă a fost ales membru în Biroul Executiv al PNL, cu 1.310 voturi ale delegaților. Au fost 39 de candidați. Cel de pe ultimul loc a obținut numai 60. Cele mai multe voturi le-a obținut Soare Dragoș, 1491.
Silviu Coșa a fost ales de colegi în funcția de vicepreședinte PNL Regiunea Sud-Est. Acesta a primit 165 de voturi. Contracandidatul său, Ștefan Ion, a fost votat de numai 54 de persoane. Un vot a fost declarat nul.
Dan Vîlceanu este noul secretar general al PNL după ce a fost votat de 1743 de delegaţi, Rareş Bogdan a fost ales prim-vicepreşedinte al PNL cu 1115 voturi, Iulian Dumitrescu cu 1620 voturi, Gheorghe Flutur cu 1674 voturi, în timp ce Lucian Bode a fost votat prim-vicepreşedinte al PNL de 1551 de delegaţi. Florin Cîţu a declarat închise lucrările Consiliului Naţional al PNL.
Vicepreşedinţi ai PNL au fost aleşi Florin Roman, Marcel Vela (Regiunea Vest), Hubert Thuma (Regiunea Ilfov), Pavel Popescu, Daniela Cîmpeanu, Alin Tişe, Monica Anisie, Gigel Ştirbu, Silviu Coşa, Ionel Bogdan, Virgil Popescu, Alexandru Muraru, George Stângă, Nelu Tătaru, Alin Nica, Ciprian Dobre, Alina Gorghiu, Gheorghe Falcă, Adrian Cosma, Ciprian Pandea, Robert Sighiartău, Mircea Fechet, Nicolae Ciucă Cristian Buşoi, Sorin Cîmpeanu, Cristian Băcanu, Florin Birta, Cristian Buican, Ciprian Ciucu, Daniel Constantin, Bogdan Gheorghiu, Bogdan Huţucă, Eugen Pârvulescu, Dragoş Soare, Vetuţa Stănescu, Ştefan Stoica, Costel Şoptică, Eugen Ţapu-Nazare, Liviu Voiculescu, Gabriel Avramescu şi Cristian Tuţă.