BOMBĂ: Alianța USR PLUS NU poate candida la europarlamentare!

alianța usr plus

Alianța USR PLUS nu poate candida la alegerile europarlamentare care vor avea loc în primăvara acestui an.

Biroul Electoral Central (BEC) a decis astăzi în mod abuziv respingerea cererii de înscriere în competiția electorală a Alianței 2020 USR PLUS pentru alegerile europarlamentare, spun reprezentanții celor două partide.

Iată comunicatul de presă remis de acestea:

„Pretextul BEC a fost acela că Dan Barna și Dacian Cioloș nu ar figura ca președinți ai USR, respectiv PLUS în Registrul partidelor politice. Dan Barna a fost ales președinte al USR în octombrie 2017, în vreme ce Dacian Cioloș a fost ales președinte PLUS în februarie 2019. Ambele partide au solicitat înregistrarea președinților la Tribunalul București, dar până acum nu au primit o decizie definitivă. Pentru acest motiv, BEC a respins cererea de înregistrare a Alianței. Este o decizie politică luată la presiunile regimului corupt instaurat de Liviu Dragnea în România.

N-au contat documentele juridice pe care le-am depus. N-au contat deciziile legale ale celor două partide și voința celor 14.000 de membri. Nu contează nici cele 200.000 de semnături pe care le-am strâns. Ne-au respins cererea pentru că lui Liviu Dragnea îi este teamă de Alianța 2020 USR PLUS, de „Fără Penali“, de „Oameni Noi“, de tot ceea ce înseamnă această Alianță și de toate speranțele care sunt legate de ea.

Decizia Biroului Electoral Central de astăzi înseamnă un singur lucru: vor, cu orice preț și prin orice mijloace, să ne împiedice să participăm la alegeri. Mai întâi, au încercat, luni în șir, să împiedice înregistrarea Mișcării România Împreună (RO+). De data asta, blochează Alianța 2020 USR PLUS din motive absurde, total nedemocratice. Ni se încalcă dreptul de a fi votați, dar și dreptul românilor de a vota. Este pentru prima oară, după 1990, când este respinsă o listă care în sondaje se bucură de susținerea a aproximativ 20% dintre români.

Este un act profund nedemocratic prin care se încearcă să fim scoși din procesul electoral. Ceea ce s-a întâmplat la BEC este o politizare nepermisă a unui organism care ar trebui să mențină echilibrul democratic.

Indiferent de câte obstacole ne vor pune, noi nu ne vom opri. Decizia BEC nu este definitivă. Vom contesta la Înalta Curte și avem încredere că judecatării vor îndrepta abuzul comis de BEC. Vom merge mai departe și dacă decizia ÎCCJ va fi defavorabilă, chiar dacă USR și PLUS vor fi nevoite să candideze separat în alegeri. Vom strânge din nou semnăturile, ne vom sprijini unii pe ceilalți. Vom merge alături în campanie și vom folosi toate resursele pe care le avem la dispoziție pentru a opri regimul Dragnea-PSD. Vrem o Românie fără penali și fără hoție și suntem dispuși să ne batem până la capăt pentru asta.”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Faleza Mangalia - Saturn va fi reabilitată cu fonduri europene

joi mart. 7 , 2019
Faleza Mangalia – Saturn va fi reabilitată cu fonduri europene, contractul în acest sens fiind semnat, pe 6 aprilie, de către primarul Mangaliei, Radu Cristian, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud – Est (Brăila). Proiectul denumit „Lucrări de amenajare şi modernizare zone de interes turistic – Sudul Litoralului” are […]

V-ar putea interesa și: