Brâul Maicii Domnului revine în Constanța după 7 ani

Sursă foto: Arhiepiscopia Tomisului

După șapte ani, pe data de 20 septembrie, Brâul Maicii Domnului revine în județul Constanța, la mănăstirea Văcăreștii Noi, împreună cu moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Sfintele Odoare vor rămâne spre închinare până luni, 23 septembrie.

În perioada 20-23 septembrie, mănăstirea Văcăreștii Noi, din apropierea localității Lumina, sărbătorește 300 de ani de la sfințirea mănăstirii istorice Văcărești (din București), dar și sfințirea paraclisului mănăstirii și punerea pietrei de temelie a bisericii celei mari a așezământului monahal Văcăreștii Noi.
Vineri, 20 septembrie, de la ora 18.00, la mănăstirea Văcăreștii Noi, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va întâmpina Sfintele Moaște ale Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș și racla cu Brâul Maicii Domnului, urmate de slujba Privegherii în cinstea Acoperământului Maicii Domnului și a Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș.

Programul sărbătorii mănăstirii Văcăreștii Noi continuă astfel:

Sâmbătă, 21 septembrie,

  • de la ora 8.00, Acatistul Acoperământul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș;
  • de la ora 9.00, Sfânta Liturghie arhierească;
  • de la ora 14.00, Paraclisul Maicii Domnului;
  • de la ora 17.00, slujba Privegherii;
  • de la ora 22.30, slujba Utreniei;
  • de la ora 00.00, Sfânta Liturghie.

Duminică, 22 septembrie, ziua sfințirii paraclisului și a punerii pietrei de temelie a bisericii celei mari

  • de la ora 7.45, primirea ierarhilor;
  • de la ora 8.00, sfințirea paraclisului;
  • de la ora 9.30, Sfânta Liturghie arhierească;
  • de la ora 12.00, slujba Punerii pietrei de temelie.
    Răspunsurile liturgice vor fi date de Grupul Psaltic „Tronos”, al Catedralei patriarhale;
  • de la ora 18.00, Vecernia Mare și Litia.

Luni, 23 septembrie,

  • de la ora 8.00, Utrenia;
  • de la ora 9.30, Sfânta Liturghie arhierească;
  • de la ora 12.00, Parastas în cinstea ctitorilor mănăstirii istorice Văcărești;
  • de la ora 16.00, procesiune pentru încheierea Pelerinajului la Brâul Maicii Domnului și la moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș.

Brâul Maicii Domnului ar fi fost țesut de Maica Domnului

Conform tradiției bisericești, Cinstitul Brâu a fost țesut de Maica Domnului din păr de cămilă și, pe când Fecioara Maria se înălța la cer, i l-a dăruit Sfântului Apostol Toma.
Până în secolul IV, Cinstitul Brâu al Maicii Domnului s-a păstrat la Ierusalim. După o scurtă perioadă în care a stat în Capadocia, a fost readus în Ierusalim de către împăratul Teodosie cel Mare (379-395). În timpul domniei împăratului Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare, în anul 395, a avut loc mutarea cinstitului Brâu în Constantinopol.
Acesta a fost așezat într-o raclă și a fost păstrat inițial în biserica „Sfinţilor Apostoli”, apoi în biserica „Preasfintei Născătoare” din Vlaherne. Racla nu a fost deschisă până în zilele împăratului Leon cel înțelept (886-912). Zoe, soţia împăratului Leon, era foarte bolnavă și, prin minune dumnezeiască, a aflat că de se va atinge de Brâul Maicii Domnului se va vindeca.
La rugămintea împăratului Leon, Patriarhul Constantinopolului a luat Brâul Maicii Domnului și a mers la curtea împăratului unde s-au rugat pentru tămăduirea împărătesei. Zoe s-a vindecat îndată după ce au pus Brâul peste ea. Ca semn de recunoştinţă, aceasta a împodobit Brâul, brodându-l cu fir de aur şi l-a reaşezat în racla în care-l pusese Arcadie. În amintirea acestei minuni este sărbătoare Așezarea în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului, pe 31 august.
În a doua parte a secolului al XII-lea, Cinstitul Brâu a fost tăiat în fragmente ce au fost dăruite mai multor biserici din Constantinopol.
În secolul XIII, trimișii regelui bulgar Ioniţă Caloian au luat Brâul din Constantinopol, iar în secolul XIV cneazul sârb Lazăr I Hrebeljanović (1372-1389) îl dăruiește mănăstirii Vatoped, din Muntele Athos.
Alte surse afirmă că Brâul a fost dăruit mănăstirii Vatoped de către împăratul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355), care, mai târziu, s-a şi călugărit la această mănăstire.
În anul 1522, două părţi ale Cinstitului Brâu au fost dăruite mănăstirii de maici Kato Xenia (situată la 50 km de Volos, Grecia) în timpul unei mari epidemii de ciumă. Imediat după aducerea cinstitului Brâu, oamenii s-au însănătoşit.

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului

Este cinstit de către Biserica Ortodoxă Română în data de 15 septembrie. Acesta s-a născut în anul 1568, în orașul Raguza Dalmației, şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida, sub numele de Iosif și a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din muntele Athos şi a devenit egumen al mănăstirii „Sfântul Ştefan” din Adrianopol, apoi este numit egumen în mănăstirea Cutlumuș din Athos. S-a retras în liniște în preajma Mănăstirii Vatoped, dar, răposând mitropolitul Timișoarei, fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la mănăstirea Partoş, în Banat. A trecut la cele veşnice în anul 1656.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala mitropolitană din Timişoara. Canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1956.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Brâul Maicii Domnului revine în Constanța după 7 ani

  1. Una e credința,alta e religia?! […]“Și, pe neașteptate, aud o voce din casa vecină, ca și cum ar fi fost cântecul unui copil sau al unei copile, nu-mi dau seama, care zicea și repeta într-una: «Ia și citește; ia și citește». Și dintr-o dată, schimbându-mă la față, am început să mă gândesc […]” Si a citit în tăcere primul verset pe care i-au căzut ochii (Rom 13,13-14)
    (Mărturia Sf. Augustin în „Confesiuni”,capitolul al VIII-lea, faimoasa scenă din grădină în care a fost străfulgerat definitiv de har)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Accident în Portul Constanța: a lovit două nave în timp ce încerca să acosteze

vin sept. 20 , 2024
Un accident naval s-a produs pe 19 septembrie 2024 în Portul Constanța. O navă sub pavilion Belize a intrat în coliziune cu două nave acostate în dana 53. Nu au existat victime sau poluare. Autoritatea Navală Română a deschis o anchetă în acest caz. P.S. Din informațiile noastre, nava trebuia […]

V-ar putea interesa și: