La mai puțin de două săptămâni de la alegerile parlamentare, reprezentanții Partidului Social Democrat din administrațiile locale oferă cetățenilor, în locul cadourilor de Crăciun, vești din ce în ce mai proaste.
Este cazul administrației locale a comunei Cumpăna care, în ședința Consiliului Local din data de 22 decembrie a.c., a propus mărirea taxei de habitat de la 5 RON la 7 RON de persoană pe lună, deși cetățenii acestei localități au unele dintre cele mai ridicate taxe din județul Constanța, au anunțat, astăzi, reprezentanții PNL Cumpăna.
Fără o justificare clară printr-un raport cu calcule financiare care să demonstreze necesitatea acestei majorări sau cuantumul ei, administrația publică locală a înaintat un raport scris în care a propus suma de 7 RON pe lună, după care a revenit și a propus, verbal, o mărire a taxei de habitat la 6,5 RON pe lună. Altfel spus, fiecare cetățean al comunei Cumpăna va fi obligat să plătească, începând cu anul 2017, 78 RON taxa de habitat, cu 20% mai mult decât în acest an.
Consilierii locali social-democrați au votat în unanimitate această majorare a taxei de habitat la propunerea primarului PSD, Mariana Gâju.
”Consecvenți cu ceea ce am promis în campania electorală și sesizând bălbăiala administrației locale și nefundamentarea acestei majorări pe baze concrete, consilierii locali ai Partidului Național Liberal au votat împotriva creșterii taxei de habitat. Nu suntem de acord cu tactica adoptată de reprezentanții PSD din administrația comunei Cumpăna și considerăm că nu aceasta este soluția de adresare către cetățenii comunei Cumpăna”, a declarat Florin Imoșanu, președintele PNL Cumpăna.