Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, cu ajutorul unui câine de serviciu, au descoperit la bordul unei nave acostate în portul Constanța, cantitatea de 490 de pachete de țigări, proveniență duty free, ascunse și nedeclarate.
În data 11.06.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă cu câinele de serviciu DOMA, împreună cu un lucrător vamal din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța și un lucrător al Căpităniei Zonale Constanța, au efectuat controlul de sosire asupra unei nave sub pavilion Togo, sosită din Turcia. Cu această ocazie au fost găsite ascunse și nedeclarate, într-o încăpere nelocuită, 490 pachete de țigări, de proveniență duty free, fară timbru fiscal.
Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării de către Biroul Vamal Constanța, fiind aplicată o sancțiune contravențională unui membru de echipaj, în valoare de 10.000 lei.