Căldură mare de IL Caragiale, cu un fost ministru în rol principal

caragiale
IL Caragiale

„Termometrul spune la umbră 33° Celsius… Subt arșița soarelui, se oprește o birje, în strada Pacienței, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz’. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit se apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată… nimic; de două, de trei… iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică… În sfârșit, un fecior vine să deschidă.”

Domnul încurcase strada Pacienței cu strada Sapienții. Ce s-a întâmplat în ultimele zile în domeniul turismului este exact ca în schița „Căldură mare” de IL Caragiale, din care am citat mai sus. Personajele sunt altele: fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, prefectul George Niculescu și și Mohammad Murad.

Totul a plecat de la o declarație a prefectului, care a spus că turiștii care vor veni în stațiunile din România ar putea să fie testați pentru noul coronavirus.

Mircea Titus Dobre l-a acuzat pe prefect că este groparul turismului.

„Constanța ar putea fi îngropată definitiv, prin deciziile prefectului George Niculescu, dacă excesul lui de zel nu va fi oprit. Prefectul Niculescu vrea să se remarce și să intre în istorie drept groparul litoralului românesc. După ce a distrus turismul din Constanța, cu declarația halucinantă despre testarea turiștilor la intrarea în stațiuni, prefectul ar trebui să aibă decența să-și dea demisia. Dacă nu are așa ceva, premierul Ludovic Orban trebuie să-l demită pe cel care se vrea groparul Litoralului. Nicăieri în lume nu s-a pus problema testării turiștilor la intrarea în vreo stațiune turistică”, spune fostul ministru.

Prefectul i-a explicat că nu e ideea sa, ci a unor hotelieri care au prezentat-o într-o întâlnire oficială la Prefectură. Am aflat cine sunt aceștia: Mohammad Murad și Ciprian Constantinescu, un important hotelier din sudul litoralului.

„Îi recomand domnului, în loc să se uite degeaba la intrările în stațiuni, să se uite cu mare atenție la ce am declarat eu, și anume că propunerea a venit din partea hotelierilor. Dacă nu este de acord, poate foarte bine să comunice acest lucru hotelierilor. În schimb, domnul deputat a știut că nu asta îi poate aduce un capital de imagine, ci mai degrabă are de câștigat dacă îi cere, isteric, demisia prefectului.”, a replicat prefectul George Niculescu.

Mircea Titus Dobre nu s-a lăsat însă și a continuat atacul, printr-un nou comunicat.

„Ar putea întreba niște experți în marketing, publicitate și comunicare sau chiar niște psihologi, dacă asemenea anunț despre o testare medicală la intrarea în stațiuni atrage turiștii pe litoralul românesc, în această vară deja compromisă, sau îi determină să aleagă din start orice altă variantă de concediu, doar pentru a se feri de trauma pe care le-ar provoca-o un asemenea tratament.

Cât despre hotelierii care ar fi făcut propunerea… probabil că dl prefect nu înțelege glumele, pentru că persoana care a adus în discuție testarea la intrarea în stațiuni nu făcea altceva decât să sublinieze absurdul situației, printr-o glumă luată ca variantă valabilă de lucru de către prefect.

Prezentarea acestei variante în spațiul public este oricum nocivă pentru percepția publicului țintă – iar asta știu foarte bine hotelierii care acum se simt amenințați de perspectiva pierderii iremediabile a sezonului 2020.”

Deci, strada Pacienței sau strada Sapienții? Cine are dreptate?

Mohammad Murad a lămurit chestiune și a declarat public că e de acord cu testarea în stațiuni. Ba mai mult, suportă și cheltuielile, dacă e nevoie.

„Grecia a luat măsuri clare. Facem testare în stațiuni, dacă e nevoie și noi suportăm costurile. Orice persoană intră în Grecia va fi testată în aeroport. Și atunci, de ce România să nu ia aceleași măsuri?”

Ideea de a testa turiștii îi aparține. E bună? E proastă? Nu discutăm asta, deși se aplică și pe aeroporturi din Grecia, și din Austria. Cert este însă că e adevărată.

Schița lui Caragiale se încheie așa:

Atunci feciorul e un stupid!… Mersi!… Întoarce, birjar!”

Sunt curios cum se va termina și povestea de mai sus, acum când Mircea Titus Dobre a aflat că e totuși ideea lui Mohammad Murad.

P.S. Călătorii care aterizează pe aeroportul din Viena fie stau în carantină, fie fac testul pentru coronavirus. Costă 190 de euro de persoană.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

România va începe testarea în masă a populației

Dum mai 10 , 2020
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat că România va începe o testare masivă a populaţiei la nivel naţional, pentru depistarea noului coronavoirus Testarea va avea rolul de a verifica nivelul de imunizare a populaţiei, dar şi de răspândire a virusului, la trei luni de la debutul pandemiei în România. Şeful […]
coronavirus

V-ar putea interesa și: