Pacienții cu afecțiuni oncologice care urmează tratament chimioterapeutic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța pot beneficia de implantarea subcutanată a unei camere pentru citostatice.
Dispozitivul special permite administrarea repetată și pe o perioadă lungă de timp a tratamentului. Totodată sunt evitate înțepăturile multiple, distrugerea si sclerozarea venelor, apariția complicațiilor specifice și a flebitei de cateter. Mai mult, camera implantabilă poate fi utilizată și pentru recoltarea analizelor, administrarea substanței de constrast, a antibioticelor sau altor substante perfuzabile.
Implantarea subcutanată a unei camere pentru chimioterapie se realizează în blocul operator, cu anestezie locală sau generală și este efectuată de către medicii anesteziști. Intervenția durează aproximativ 45 de minute iar pacientul poate pleca acasă în aceeași zi. După finalizarea ședințelor de chimioterapie, camera se poate scoate printr-o simplă incizie făcută sub anestezie locală. Dispozitivul este confectionat din titan și este perfect tolerat de organism iar prezența acestuia nu împiedică efectuarea de investigatii imagistice.
Primii trei medici anesteziști din cadrul SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța specializați în montarea camerelor implantabile sunt dr. Elena Neagu, dr.Nida Boșneag și dr. Marius Prăzaru. Până în momentul de față au fost implantate mai multe dispozitive pentru administrarea citostaticelor. Atât dispozitivul cât și implantarea acestuia sunt complet gratuite la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, fiind decontate de către CJAS, în baza Programului Național de Oncologie.
Ședințele de chimioterapie și restul tratamentelor necesare pacienților cu afecțiuni oncologice, se efectuează acum în incinta cabinetelor 232, 233 și 234 din cadrul Ambulatoriului Integrat al SCJU, zilnic, de luni până vineri, între orele 07.00-19.00.
La etajul 1 al unității medicale, cu intrare din strada Nicolae Iorga, unde funcționează Ambulatoriul de Specialitate, au fost amenajate la sfârșitul anului trecut, mai multe spații speciale destinate spitalizării de zi pentru pacienții aflați în evidența secției de Oncologie.
„In evidența compartimentului de Hemato – oncologie pediatrică din cadrul SCJU sunt luați în evidență 230 pacienți, cu vârste de până la 18 ani. Afecțiunile predominante sunt leucemiile, tumorile cerebrale și limfoamele. Compartimentul de Hemato-oncologie funcționează din anul 2007 iar în 2014 a fost inființat Centrul de zi pentru copii și adolescenți. Atunci au fost luate în evidență 24 cazuri noi. In 2015 au fost depistate alte 10 cazuri, în 2016, 30 cazuri iar anul trecut încă 21 copii au fost diagnosticați cu boli oncologice. Anul acesta, deși la început, sunt deja 2 cazuri noi de cancer la copii. În țară, 500 de copii sunt diagnosticați anual, cu boli oncologice iar la nivel mondial, statisticile indică 5500 cazuri noi/an”, au precizat reprezentanții Spitalului Județean Constanța.
Februarie este “Luna națională de Prevenire a Cancerului”.