Încă un atac terorist în Franța, chiar dacă după alt model, nu a mai mirat pe nimeni. Poate doar pe Francois Hollande, care se pregătea să ridice starea de urgență.
Tragedia de ieri mi-a adus aminte despre viziunea unui om de cultură despre probleme Europei, viziune exprimată în primăvara acesta, dar la fel de actuală.
Matei Vișniec, dramaturgul pentru care Franța este o a doua țară, spunea, înaintea unei premiere, în Constanța.
”Sunt două plăci tectonice care au intrat în contact în acest moment, s-au ciocnit. Placa asta tectonică occidental-europeană cu placa tectonică arabo-musulmană. Sunt un milion de musulmani, de altfel, pe această placă tectonică. Nu se știe ce se va întâmpla. Poate suntem în fața unei noi sinteze culturale. Europa, în niciun caz, nu știe ce i se întâmplă și ce va fi. Acești oameni vor continua să vină. Într-un fel sau altul, acești oameni vor continua să vină, pentru că imagine a funcționat, o întreagă emisferă știe că în Europa Occidentală sau în SUA se trăiește mai bine. Până când Occidentul nu va crea prosperitate universală vom continua să avem probleme și drame.”
Aici poate că este una dintre cheile discuției. Faptul că presa ”nu vorbește cu fibră umană”.
Franța, ca întreaga Europă occidentală, spune Vișniec, are o problemă. ”În ciuda păcatelor pe care le are presa românească, în acest moment mă simt deseori mai liber în România decât în Franța, pentru că dictatura gândirii politice corecte nu a ajuns încă la noi așa cum a ajuns în Occident. Deseori, în dezbaterile pe care eu le ascult în România sau în articolele pe care le citesc, pe teme mari, care interesează toată Europa, cum ar fi imigrația, islamul radical, islamizarea Europei Occidentale, dacă ea se produce sau nu, rromi, multe probleme de mare importanță sunt analizate de multe ori cu mai mult curaj, cu mai multe luciditate și chiar cu mai multă iresponsabilitate în sensul bun, în sensul că nu ne temem să vedem, să punem punctul pe i, decât în Occident, unde gândirea politică corectă face ravagii. Franța este acum într-un moment de deșteptare, ca și cum acum, după 25 de ani de rateuri ale politicii de integrare, cineva ar fi venit și ar fi operat de cataractă ochii francezilor și brusc ei descoperă că au și ei în Franța 100 de cariere de tip Molenbeek, unde colcăie de islamiști radicali, că imamii radicali de ani și ani de zile fac predici incredibile, în tot felul de moschei, și nici măcar nu le fac în limba franceză, nu știi ce spun, și că de fapt copiii unor oameni care au venit în anii 60, care erau bucuroși să trăiască în Franța, copii care nu știu araba, dar vor să se ducă să își dea viața pentru Jihad… Cum de s-au pierdut acești copii pe drum? Cum de școala franceză i-a ratat? Sunt probleme care se pun acum, cu un pic de curaj. Eu simt însă dictatura acestei corectitudini politice care face ravagii în Occident”.
Vișniec explică faptul că gândirea corectă politică are un avantaj imens pentru oamenii politici: ”atunci când ești corect din punct de vedere politic nu mai trebuie să acționezi, pentru că fiind corect din punct de vedere politic nici nu vezi realitatea, și când nu vezi, nu mai e cazul să acționezi și să îți asumi promisiuni, și când nu îți asumi promisiuni nici nu mai ai datoria de a acționa”.
Cu fiecare atentat, Occidentului i se mai ridică un văl de pe ochi. Franța, de pilă, a interzis, în anii 70, stocarea datelor despre apartenența etnică sau religioasă, pe motiv că aceste date sunt dăunătoare, pentru că toți oamenii sunt egali în fața legii. Câți musulmani sunt acum în Franța? Nimeni nu știe.
Problemele Occidentului sunt grave și adânci și nu își vor găsi rezolvare curând. Fără o discuție reală, neumbrită de spectrul corectitudinii politice, s-ar putea să nu își găsească rezolvare niciodată.
